Premierul Ciolacu: Luni vom aloca 50 de milioane de lei pentru Complexul Energetic Hunedoara

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, pre­şe­dintele PSD, a declarat la Deva că Guvernul va aproba astăzi, într-o şedinţă extraordinară, alocarea a 50 de milioane de lei pentru a permite continuarea activităţii celor 2.000 de salariaţi din cadrul Complexului Ener­getic Hunedoara, urmând în paralel să se deruleze planul privind viitorul Complex Energetic Valea Jiului.

Moment delicat
Şeful Executivului a făcut declaraţia, vineri, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu reprezentanţii sindicaliştilor de la Complexul Energetic Hunedoara. „S-au întâmplat repede lucrurile şi am intrat într-un ritm mai alert. Cu certitudine am să fac luni (n.r.-astăzi) şedinţă extraor­di­nară, doar cu acest punct pe ordinea de zi, să vedem dacă nu o să mai intervină şi alte puncte. Deja, Ministerul Energiei şi-a făcut treaba, Ministerul Finanţelor şi le mulţumesc, domnul ministru mi-a trimis aseară procesul-verbal finalizat, deci, din acest moment, şi dânsul poate face ordonanţa. Începem să devenim o echipă mai ales când oamenii chiar au nevoie de ajutor într-un moment destul de delicat, vorbim de peste 2.000 de oameni”, a declarat Marcel Ciolacu.

500 milioane de euro
Premierul a subliniat că în cadrul în­tâlnirii cu sindicaliştii, preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor şi par­la­men­tari s-a discutat despre proiectele avute în vedere pe zona de energie. „Ce m-a încântat foarte mult la întâlnire, îm­preună cu domnul senator (n.r.-Cristian Resmeriță) şi cu domnul preşedinte Nistor, am început să avem un plan: şi pe energie verde şi pe fotovoltaice şi pe zona de hidro, o să vedem cu proiectele şi pe Fondul de modernizare cum venim. Este pe Tranziţie Justă şi aici domnul preşedinte Nistor a insistat foarte mult, avem peste 500 de milioane de euro, ştiţi bine că încă nu s-au creionat proiectele pe judeţul dumneavoastră şi o să facem o perspectivă şi pe termen scurt, dar cel mai important este pers­pec­tiva pe termen lung. Nu este sin­gu­rul caz din Europa ceea ce se întâmplă în Valea Jiului, dar deja eu plec foarte optimist de aici şi cu domnul preşedinte şi cu reprezentanţii sindicatului „Muntele” că avem un plan. Asta e cel mai im­por­tant, pe lângă faptul că oamenii îşi vor lua salariile”, a declarat Ciolacu. Pre­mierul a precizat că din această săptă­mână începe şi derularea planului cu privire la viitorul Complex Energetic Valea Jiului.
„Părerea mea, că la ce plan ne-am făcut şi cu domnul senator şi cu domnul preşedinte, eu, de săptămâna viitoare şi cu echipa dânşilor începem să lucrăm şi la Ministerul Energiei, şi la Hidroe­lec­trica, şi la Transelectrica. Avem un plan deja bine conturat”, a precizat Ciolacu.
Pentru prestarea serviciului de interes public de către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA, în lunile ră­mase ale anului 2023, se va acorda o com­pensaţie în valoare de 65,8 mili­oane de lei, suportată integral de la bu­getul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, în vederea susţinerii costurilor unităţilor intrate în proces de închidere, costuri care nu sunt legate de producţia curentă.
Complexul Energetic Valea Jiului SA va prelua în perioada următoare activele funcţionale ale Complexului Energetic Hunedoara SA, iar cei 2.000 de mineri şi personal din Complexul Energetic Hunedoara vor fi angajaţi în noul Com­plex. (S.P.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Fiecare gest poate salva· o viaţă: Atelier practic de prim ajutor găzduit de către Primăria Municipiului Deva

Primăria Municipiului Deva a fost gazda unui atelier practic de prim ajutor dedicat membrilor Consiliului…

3 ore ago

Luncoiu de Jos: achiziţie din bani europeni pentru susţinerea lucrărilor edilitare

Magdalena Șerban Comuna Luncoiu de Jos face parte din Asociația GAL Țara Zarandului, un grup…

3 ore ago

Proiectul noului stadion de la Hunedoara intră în linie dreaptă

Ieri, la sediul Companiei Naţionale de Investiţii, s-au discutat ultimele detalii pri­vind proiectul tehnic întocmit…

3 ore ago

BĂRBAȚI BĂNUIȚI DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI, REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din Vulcan au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 23 de ani,…

3 ore ago

INFRACȚIUNI FLAGRANTE CONSTATATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara continuă activitățile pentru creșterea siguranței rutiere. În acest sens,…

3 ore ago

https://www.facebook.com/reel/2642282172855044

21 de ore ago