Primarul Devei, Florin Oancea (foto) a decis să rezolve situația în care se află cei care locuiesc în blocul B, de pe Bulevardul Decebal, într-un mod extrem de inedit.
Pe scurt, la acest bloc au fost montate ascensoare, un proiect cu fonduri europene, dar cum se întâmplă des la noi, firma care a luat lucrarea nu a plătit lifturile producătorului. Și, de aici o situație gravă, seniorii care locuiesc în blocul B nu au mai putut să iasă din case, deoarece nu pot coborî pe scări. Ca să rezolve problema, edilul șef a spus în ședința de Consiliu Local că se va achita restanța, deși nu este legal, iar apoi, sigur banii îi vor fi imputați lui și va plăti din salariul său, astfel ca oamenii să poată beneficia de ascensoare. (A.N.)
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…