Categories: Sport

Chin mai mare decât scorul

Ciprian Marinuţ

Mureşul Deva a dispus la trei goluri diferenţă, scor 4-1, de ultima clasată, CFR Timişoara, însă jocul devenilor a fost şi de această dată extrem de modest şi îl îngrijorează pe antrenorul Gică Barbu, în perspectiva meciurilor cu adevărat grele.

Clasament mincinos
Cine n-a văzut meciul şi judecă doar prin prisma scorului final şi a situaţiei din clasament, unde devenii se află pe un călduţ loc cinci, poate avea impresia că Mureşul e una dintre echipele pe val ale ligii secunde. Însă, realitatea e cu totul alta. „Ne-am chinuit, deşi am întâlnit o echipă de copii, care nu  marcase nici un gol până acum. Dacă nu ne redresăm şi jucăm la fel de slab şi în continuare, ne vom afunda în clasament şi vom fi candidaţi la retrogradare. Vin meciuri grele, cu echipe tari, care vor să promoveze şi nu mai putem păcăli fotbalul”, a spus după meci antrenorul Gică Barbu.

Arbitraj contestat
Devenii au început tare şi au deschis rapid scorul prin Bajko (min. 2), după o fază suspectă de ofside, şi au dat senzaţia că meciul va fi un simplu galop de sănătate. A urmat o mare ocazie a lui  Grigoruţă, care a fost faultat în careu, însă arbitrul Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) n-a dat penalty, după care Mureşul a… secat. În faţa unei echipe devene adormite, juniorii CFR-ului au prins curaj şi au ieşit la joc. Eforturile le-au fost răplătite cu marcarea primului lor gol din acest campionat, prin Szekely (13), care a şutat la colţul scurt, după ce l-a driblat uşor pe Zaiaţi. Cu spectrul unui rezultat ruşinos deasupra capului, devenii au trecut la asalt, însă atacurile lor au fost de doi bani. Noroc că arbitrul a văzut fault (deşi oaspeţii contestă decizia) la o pătrundere în careu a lui Bajko, iar Pribac (42) a transformat penalty-ul, stabilind scorul la pauză, 2-1. Mureşul s-a zbătut să marcheze şi după pauză şi a reuşit să o facă de două ori, prin Bajko (79) şi Pribac (89), însă a jucat slab.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

5 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

5 ore ago

Bulina neagră

P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.

5 ore ago

Iancu de Hunedoara, evocat în aula Academiei Române

Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…

5 ore ago

O veste bună de la polițiști. Numărul accidentelor rutiere grave a scăzut

Polițiștii Serviciului Rutier din ca­drul Inspectoratului de Poliție Ju­de­țean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…

5 ore ago