Categories: Sport

Succes cu emoţii în faţa ultimei clasate

Ciprian Marinuţ

Autobergamo Deva a trăit periculos în meciul din deplasare cu Concordia Chiajna, „lanterna roşie” a Ligii I de futsal, însă s-a impus pe final cu scorul de 5-4 şi se menţine pe primul loc al clasamentului. Echipa antrenată de Florin Ignat a fost condusă de două ori cu trei goluri diferenţă, cu 3-0 şi 4-1, dar a întors rezultatul în ultimele cinci minute, marcând golul victoriei, 5-4, când mai era un singur minut de joc.
Start împiedicat, finiş spectaculos
Autobergamo Deva s-a culcat pe o ureche după victoria din Cupa României cu Spicom Sfântu Gheorghe, una dintre cele două echipe în faţa căreia a pierdut în campionat, şi era să calce strâmb pe terenul ultimei clasate (exceptând echipa Galactic Focşani care s-a retras). Devenii au crezut că vor câştiga meciul prin simpla prezenţă în teren, fără efort şi angajament de sută la sută, şi puteau plăti destul de scump această „aroganţă”.
Trupa antrenată de Jean Cosac, aflată în revenire de formă după un start slab de campionat, a fost la putere pe parchet în trei sferturi din timpul de joc, confirmând prin joc victoria cu 7-2 reuşită în Cupa României cu FK Odorheiu Secuiesc. Gruparea din Ilfov a condus cu 1-0 la pauză şi a mărit diferenţa în debutul reprizei secunde, când a avut avantaj de 3-0, părând capabilă de a detona bomba campionatului. Tonul revenirii devene a fost dat de Sergiu Tacot, care a marcat golul de 3-1, însă Concordia a refăcut avantajul de trei goluri, conducând cu 4-1. Mentalitatea de învingători a celor de la Autobergamo a ieşit la rampă în ultimele cinci minute de joc, când băieţii antrenaţi de Florin Ignat şi-au amintit că au ca obiectiv câştigarea titlului naţional. Sergiu Tacot, cel mai eficient jucător al echipei în acest meci, a mai marcat de două ori şi a reuşit o triplă, iar Cataramă şi internaţionalul Cristi Matei au înscris golurile care au adus victoria. De remarcat că golul victoriei semnat de Cristi Matei, înainte cu un minut de final, a fost marcat cu un şut din propriul teren, în momentul în care Concordia ataca în sistem 5-0, cu portar înaintaş.
În urma acestui succes, Autobergamo se menţine pe primul loc în ierarhia Ligii I de futsal, însă rivala Informatica Timişoara are un meci mai puţin disputat. Autobergamo va susţine următorul meci, acasă, cu campioana City’us Tg. Mureş, în data de 15 martie, de la ora 17.30, echipă care ocupă locul trei, având patru puncte mai puţin decât devenii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

10 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

10 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

10 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

10 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

10 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

10 ore ago