Cererea de insolvenţă a CEH, respinsă de Tribunalul Hunedoara

Ieri, cererea de insolvenţă depusă la Tribunalul Hunedoara de către administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a fost respinsă de instanţa de judecată, la fel şi solicitarea prin care compania cerea suspendarea provizorie a procedurilor de executare silită individuală.

Hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată cu apel în termen de şapte zile de la comunicare.
„Instanţa Tribunalului Hunedoara a respins cererea pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă formulată de debitorul SC Complexul Energetic Hunedoara SA şi a respins cererea de suspendare provizorie a oricărei proceduri de executare silită individuală declanşată împotriva debitorului CEH. Împotriva Hotărârii Tribunalului Hunedoara se poate formula apel în termen de şapte zile de la comunicare“, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Într-un alt dosar, în care mai mulţi creditori cereau insolvenţa CEH, instanţa a decis soluţionarea cererilor la un nou termen care a fost fixat pe 14 noiembrie.
Fără să comenteze decizia instanţei, Sindicatul „Solidaritatea Hunedoara“, de la termocentrala Mintia, parte a CEH, şi-a manifestat îngrijorarea faţă de faptul că societatea nu poate intra în insolvenţă, iar conturile acesteia pot fi executate de creditori. „Toate încasările se vor duce la creditori, iar plata furnizorilor şi a viitoarelor salarii va deveni o problemă. Insolvenţa este necesară pentru că, automat, se oprea executarea conturilor. Fără plata transportului cărbunelui la CFR şi fără gaz, în calitate de furnizori, există riscul opririi termocentralelor“, a apreciat preşedintele Sindicatului „Solidaritatea Hunedoara“, Cristian Iştoc.
CEH este format din termocentralele Mintia şi Paroşeni, alături de minele Lupeni, Livezeni, Lonea şi Vulcan. (Sorin Blada, Agerpres))

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Joaca cu energia, intre insolventa,faliment,societati comerciale s.a Se pare ca justitia va face pana la urma strategia energetica.Adevarul e ca daca specialistii din ME se chinuie de 13 sa nasca o strategie ,cineva trebuie sa o faca.Cand nu stiu intreb-cum va fi pus in aplicare actul normativ privind stergerea unor obligatii fiscale la societatile aflate in insolventa/faliment ?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, director pe la o firmă de…

6 ore ago

Bulina albă

Mioara Pavel, medic Pentru că a fost numită în funcția de director medical al Spitalului…

6 ore ago

Bulina neagră

F.D., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi.

6 ore ago

Rectorul Universității din Petroșani, printre românii blocați în Orientul Mijlociu din cauza războiului

Situația de securitate din Orientul Mijlo­c­iu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ…

6 ore ago

Fără permis, la volan și băut pe deasupra

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Uricani, a fost reținut pentru 24…

6 ore ago

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: ne ducem copiii în Dubai, în excursie școlară. Da, foarte „educativ”

Magdalena Șerban Pe-un picior de plai, pe-o gură de… Dubai. O fi exemplu de bune…

6 ore ago