Categories: Actualitate

Cer despăgubiri statului

Carmen Cosman

Aproape 200 de hunedoreni, care au avut de suferit pe timpul regimului comunist, solicită în instanţă despăgubiri de la Statul Român, pentru traumele suferite în închisorile comuniste.

Procedură complexă

Foştii deţinuţi politici din judeţul Hunedoara cer despăgubiri de la Statul Român pentru traumele suferite în închisorile comuniste. În prezent, pe rolul Tribunalului Hunedoara, se află 187 de dosare, care au ca obiect despăgubiri la Legea nr. 221/ 2009. „Cererea de chemare în judecată, prin care se solicită despăgubiri de la statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, se adresează secţiei civile a Tribunalului Hunedoara. Persoanele îndreptăţite la aceste despăgubiri, precum şi condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative pentru care se acordă despăgubirile sunt prevăzute în Legea nr. 221/2009”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Procedura este destul de complexă, iar judecarea unui dosar la o primă instanţă se întinde pe luni de zile, fiind necesară o serie de adeverinţe, care să ateste caracterul de deţinut politic al persoanei care înaintează cererea în instanţă. Practic, un proces trecut prin toate fazele de judecată durează cel puţin doi-trei ani. Legea nr. 221/2009 se adresează tuturor persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

14 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

14 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

14 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

14 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

14 ore ago