CEH a pierdut în procesul cu Garda de Mediu

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a pierdut în prima instanţă procesul în care a cerut anularea dispoziţiei date de Garda de Mediu Hunedoara de oprire a activităţii de la Termocentrala Mintia şi a sancţiunilor aplicate pentru depăşirea normelor de mediu.

Judecătoria Deva a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de CEH împotriva procesului verbal de contravenţie întocmit de inspectorii de mediu. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 30 de zile.
Reamintim că în perioada 18 – 23 iunie 2015, Garda de Mediu Hunedoara a efectuat verificări la termocentralele Mintia şi Paroşeni, privind emisiile industriale şi stadiul realizării investiţiilor în modernizarea tehnologiei de protecţie a mediului. În urma controalelor, inspectorii au dispus suspendarea activităţii celor două termocentrale până la obţinerea actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului. În plus, Termocentrala Mintia a primit o amendă de 60.000 de lei, pentru că funcţiona fără Autorizaţie Integrată de Mediu. Procesul în care s-a cerut anularea dispoziţiei inspectorilor de mediu de încetare a activităţii la unitatea de la Paroşeni se află pe rolul Judecătoriei Petroşani, în acest caz nefiind dată o sentinţă. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban   Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o unitate sanitară de pe la noi se în­tâmplă lucruri tare…

8 ore ago

O nouă Secţie de Radiologie şi Imagistică Medicală, inaugurată la Spitalul Judeţean Deva

O nouă Secţie de Radiologie şi Imagistică Medicală a fost inaugurată ieri în corpul nou…

8 ore ago

Bulina albă

Prof. Mihaela Marița, Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion internațional la…

8 ore ago

Bulina neagră

Dan Vîlceanu, deputat Pentru că l-a mușcat pe deputatul Florin Roman, cei doi încăierându-se chiar…

8 ore ago

Telenovelă sfârșită în sala de judecată

Amantul a devenit extrem de gelos și și-a urmărit iubita întocmai ca în filmele cu…

8 ore ago