Ieri s-a făcut recepția lucrărilor de modernizare a Stației de tratare a apei de la Taia, în orașul Petrila. Investiția face parte din proiectul european POIM pe care Apa Serv l-a accesat. Valoarea finală a lucrărilor se ridică la peste 22 de milioane de lei.
Instalații de ultimă generație
„Proiectul acesta a fost accesat de compania Apa Serv pe vreemea când eu eram la conducerea ei. Îi felicit pe directorul general Cristian Ionică, dar și pe Monica Tarcea și Florin Ciucur și întreaga echipă care au dus la bun sfârșit acest proiect. Precizez, pentru a înțelege mai bine importanța acestei investiții, că înainte de modernizare, stația Taia nu putea să funcționeze la o turbiditate mai mare de 200 de unități și era frecvent oprită, cu consecințe în programul de furnizare a apei în orașul Petrila. Acum, la finalizarea lucrărilor, ea poate funcționa fără probleme la un indice de până la 3.000 al acestui indicator. Practic, stația Taia este acum una nou nouță, cu echipamente și instalații de ultimă generație, fiiind cea mai modernă din județul nostru. Sunt mândru de succesul acestui proiect la care am avut o contribuție personală și sunt mulțumit că locuitorii din Petrila și Petroșani vor avea de pe acum parte de serviciile acestei uzine de apă, în condiții de calitate maximă”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului, fost director general al companiei Apa Serv Valea Jiului. (A.N.)
În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…
Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…
În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…
Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…