Ce zic primarii despre trimiterea salariaţilor în şomaj tehnic

Sorina Popa

Salariaţii din primării vor intra şi ei în şomaj tehnic, pe perioada stării de urgenţă. Lucrurile însă nu sunt încă destul de clare. Adică, hotărârea de guvern se referă doar la personalul contractual. Se pare că guvernul va reveni cu modificarea hotărârii pentru a putea intra în şomaj tehnic şi funcţionarii publici, care sunt în numărul cel mai mare.

„Nu este o măsură corectă”
MESAGERUL HUNEDOREAN a întrebat câţiva primari din judeţ, cum vor proceda, pe cine vor lăsa în şomaj tehnic?
Primarul Devei, Florin Oancea, susţine că angajaţii de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, dar şi cei de la Creşă, de la Complexul Aqualand sunt în şomaj tehnic, deoarece nu sunt activităţi acolo. În total, peste 100 de persoane”, a declarat edilul şef Florin Oancea.
Primarul din Hunedoara, Dan Bobouţanu, spune că nu se ştie în prezent ce se întâmplă cu funcţionarii publici din primării. „Deocamdată avem cadru legal doar pentru personalul contractual, care poate intra în şomaj tehnic. Este o discrepanţă totală între salariaţi, între funcţionarii publici şi personalul contractual”, a spus acesta.
Primarul comunei Ilia, Marius Omotă, a afirmat că „nu sunt de acord cu această decizie, să-i dăm în şomaj tehnic pe unii dintre angajaţii noştri. Nu este o măsură corectă. Oamenii sunt în prima linie, putem spune, în lupta contra noului virus. Avem nevoie de ei, trebuie ajutate persoanele din comună care au nevoie de alimente, de medicamente. Cine să le ducă, dacă nu cei din primărie? Aşa că nu mi se pare că şomajul tehnic este o soluţie, la Primăria Ilia”, a declarat primarul Marius Omotă.
În total, cele peste 1,2 milioane de bugetari din România au generat anul trecut cheltuieli de peste 120,5 miliarde de lei, adică 25,4 miliarde de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 12 la sută din PIB, potrivit AMECO, baza de date a Comisiei Europene.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

11 ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

o zi ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

o zi ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

o zi ago