Categories: ActualitateFlash

Primarii sunt nemulţumiţi că poştaşii merg în şomaj tehnic

Sorina Popa

Poştaşii sunt printre angajaţii care se află şi ei în prima linie a luptei împotriva COVID-19. Pentru că ei merg zi de zi pe la casele oamenilor, le duc pensiile, corespondenţa, facturile. Nu contează că sunt în permanent pericol să se infecteze, asta e meseria lor şi trebuie să se supună.

„Au mers cum au putut”
În această situaţie, decizia conducerii centrale a Poştei Române de a-i lăsa în şomaj tehnic pentru câteva zile pe fiecare angajat a adus nemulţumirea unora dintre primarii din judeţul nostru.
Astfel, primarul comunei Ilia, Marius Omotă (foto stânga), susţine că „nu e corect ca poştaşii să meargă în şomaj tehnic, pentru că şi aşa sunt puţini şi sunt şi în pericol, acum, cu noul virus. În comuna noastră, de exemplu, sunt trei poştăriţe. Ele au mers prin toate satele, au dus pensiile, corespondenţa, nu a contat că se pot infecta, că se pot îmbolnăvi, ele şi-au făcut datoria. La toată lumea îi e frică să iasă din case. Însă, ele au mers pe teren, cu maşina, cu bicicleta, cum au putut. De aceea, faptul că sunt date în şomaj tehnic câte patru zile fiecare, nu mi se pare corect, iar cetăţenii vor avea de suferit. Pentru că, va fi foarte greu, în aceste condiţii, când una dintre angajate este în şomaj tehnic, celelalte să acopere şi terenul acesteia”, a declarat Marius Omotă, primarul comunei Ilia.
La rândul său, primarul comunei Băcia, Florin Alba (foto dreapta), a declarat că decizia de a trimite în şomaj tehnic poştaşii nu e bună. „Nu este o decizie bună, după părerea mea. „Chiar ieri m-a sunat unul dintre poştaşii pe care îi avem la noi în comună să mă anunţe că intră în şomaj tehnic. Va fi greu, la sate se ştie că locuiesc mai mulţi oameni în vârstă. Şi atunci când unul dintre poştaşi este în concediu de odihnă, situaţia este dificilă, deoarece colegii lui trebuie să acopere şi zona acestuia”, a spus primarul comunei Băcia.

În perioada când nu se distribuie drepturile sociale
Contactată, directoarea Oficiului Judeţean de Poştă, Diana Alexe, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că situaţia cu şomajul tehnic este la nivel naţional, nu numai în judeţul nostru. ”Este o perioadă, acum, când pensiile au fost distribuite, sau alte drepturi sociale. De aceea, s-a luat decizia să se meargă în şomaj tehnic, pentru patru zile, fiecare salariat, inclusiv eu, pe rând. În mediul rural, acolo unde avem oficii poştale, deci mai mulţi salariaţi, se lucrează cu jumătate dintre ei, restul fiind în şomaj tehnic. În locurile unde sunt agenţii şi circumscripţii, unde este doar câte un angajat, acestea sunt închise de astăzi (n.r.-ieri) până în 28 aprilie”, a declarat Diana Alexe, directoarea Oficiului Judeţean de Poştă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

20 de ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

20 de ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

20 de ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

20 de ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

20 de ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

20 de ore ago