Categories: Editorial

Ce va face Crin? Ce vor face liberalii?

Am spus-o, nu o dată, că aceste alegeri prezidenţiale sunt foarte importante, nu doar pentru Geoană şi social-democraţii lui – care iată, au ratat şansa de a se instala la putere şi mai au de aşteptat cel puţin doi ani şi jumătate în opoziţie – ci şi pentru celelalte două partide: PDL şi PNL.
De fapt, sussemnatul continuă să creadă că în acest scrutin s-a jucat şi soarta acestor două partide. Iar acum, să mă explic de ce cred acest lucru. Dacă Mircea Geoană ieşea preşedinte şi Traian Băsescu era trimis la plimbare pe mare, iar social-democraţii făceau guvernul Johannis cu liberalii şi udemeriştii, PDL ajungea – datorită exodului fripturiştilor şi trădătorilor către PSD şi PNL, dar şi a presiunilor făcute de cei aflaţi la putere asupra primarilor  pedelişti – într-un an şi jumătate, doi ani, un partid de 5-6 la sută scor electoral. Asta, pentru că PDL este un partid fără o doctrină politică clară, foarte eterogen din punct de vedere al membrilor şi simpatizanţilor săi, un partid ajuns, oarecum artificial, la nivelul actual,  graţie preşedintelui Traian Băsescu. 
Dar cum Traian Băsescu a câştigat un nou mandat prezidenţial, situaţia descrisă mai sus este  valabilă pentru PNL. De fapt, ce opţiuni are acum PNL? Ori să intre la guvernare alături de PDL, dar fără să dea premierul, deoarece democrat-liberalii exclud categoric acest lucru. Ori să rămână în opoziţie alături de PSD. Din păcate pentru ei, nici una din aceste variante nu aduce vreun beneficiu liberalilor. Intrarea la guvernare cu PDL, pe lângă faptul că în perioada foarte grea care urmează va aduce doar ponoase PNL,   va crea posibilitatea preşedintelui Băsescu, şi nu doar lui, să repună iarăşi pe tapet problema fuziunii dintre cele două formaţiuni politice (PDL şi PNL), pentru a se crea în România un puternic partid de dreapta, care să fie o contrapondere la stânga, reprezentată de marele PSD. Şi, chiar dacă nucleul dur liberal nu va marşa la această idee, fiţi siguri că  sunt destui dintre actualii membri PNL, care vor fi de acord cu o asemenea fuziune. Prin urmare, chiar dacă după trecerea următorilor doi ani, PNL va rămâne un partid de sine stătător, datorită dezertărilor din rândurile sale, el va rămâne cu un bazin electoral de 7-8 la sută, în cel mai bun caz, de 10 la sută.
Dacă rămâne în opoziţie, PNL va ajunge tot în aceeaşi situaţie, datorită exodului spre PDL a oportuniştilor, fripturiştilor, dar şi a faptului că foarte mulţi dintre primarii liberali nu vor rezista presiunii pe care puterea o va exercita asupra lor şi vor sări, de musai ca de bună voie, în barca democrat-liberală.
De aceea, susţin că în aceste alegeri prezidenţiale, pe lângă soarta lui Traian Băsescu şi a lui Mircea Geoană, s-a decis şi soarta PNL şi a  PDL. După cum se vede, zarurile au căzut de partea PDL. Urmează să vedem ce va face în continuare Crin Antonescu, ce vor face liberalii?

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

31 de minute ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

11 ore ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

11 ore ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

11 ore ago

DOSARE PENALE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTI

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…

22 de ore ago