Categories: Actualitate

Ce s-a întâmplat cu un câine după ce a fost uitat într-o benzinărie

Loialitatea unui câine față de stă­pânul său a fost încă o dată do­ve­dită de un patruped din China, care a străbătut aproape 60 de kilometri în 26 de zile, după ce a fost uitat într-o benzinărie.

Au plecat fără cățel
Animalul de companie în vârstă de șapte ani, preclit Dou Dou (foto), ar fi fost uitat de familia chineză într-o ben­zinărie aflată pe autostradă, unde au oprit pentru o pauză.
Potrivit presei internaționale, Qui, stăpânul câinelui și familia sa trăiesc în orașul Hangzhou, iar în urmă cu o lună de zile au mers la țară pentru a-și vizita rudele. Din păcate, la un mo­ment dat au oprit într-o benzinărie care se află la aproximativ 60 de kilometri de casa lor. Nu și-au dat seama, însă, că patrupedul a rămas acolo, așa că după ce s-au odihnit, ei au pornit la drum. Aceștia au realizat că animalul a dispărut abia câteva ore după ce au ajuns acasă. Deși s-au întors după el, câinele nu a fost găsit. O lună mai târziu, când nimeni nu mai spera că Dou Dou va fi găsit, acesta a apărut acasă. Șocul a fost, însă, extrem de mare, însă toți s-au bucurat că animalul s-a întors acasă sănătos. Această întâmplare nu i-a uimit doar pe stăpâni, ci și pe experți: ”Încă încercăm să înțelegem multe dintre comportamentele câinilor”, a declarat un dresor, potrivit sursei citate.

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a petrecut recent o întâmplare extrem de hazlie într-o ins­ti­tuție de…

o zi ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Adelina Maria Săndulache, sportivă Pentru că a cucerit două medalii de aur la popice, la…

o zi ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

T.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

o zi ago

Fabrică de 4 milioane de euro la Călan. Se produc deserturi refrigerate

Producătorul de prăjituri Senneville, bu­siness antreprenorial lansat în Timișoara, anunță deschiderea oficială a fabricii de…

o zi ago

Mii de militari REZERVIȘTI din toată țara sunt chemați la antrenamente. În caz de război, au 12 ore să se prezinte la centrele militare

Mii de militari rezerviști din toată țara sunt chemați la antrenamente, însă mulți n-au mai…

o zi ago

Alertă maximă: Românii riscă să rămână fără banii din cont, după retragerile de la bancomat

Un bărbat a fost plasat în arest pre­ven­tiv, iar un posibil complice este au­diat de…

o zi ago