Categories: Comunitate

Ce rețea de drumuri forestiere administrează Direcția Silvică Hunedoara

Direcția Silvică Hunedoara admnistrează o rețea de 1.650 km de drumuri forestiere, mai mare decât reţeaua drumurilor jude­ţene (1.321 km) şi decât cea a drumurilor co­munale din judeţul Hunedoara (1.401 km).

O misiune destul de grea
Acestea asigură accesul personalului silvic în vederea asigurării pazei pădurii și exer­ci­tă­rii atribuțiilor de serviciu, al prestatorilor de ser­vicii specifice domeniului, al agenților eco­nomici care cumpără și transportă material lemnos, al administratorilor ariilor protejate și, nu în ultimul rând al cetățenilor – în scop tu­ristic, sportiv, pastoral sau personal. Trebuie menționat că multe drumuri forestiere stră­bat localități sau asigură accesul la proprietăți private (pășuni, fânețe, case de vacanță, etc).
Menținerea drumurilor forestiere în stare corespunzătoare nu este o misiune ușoară dar este necesară pentru managementul fon­dului forestier. Anual, Direcția Silvică Hu­ne­doara aloca din bugetul propriu sume con­si­derabile pentru întreținerea și repararea acestora. De asemenea, sunt realizate lucrări de investiții pentru construirea de noi dru­muri forestiere, reabilitarea/refacerea unor drumuri existente/calamitate, din fonduri alo­cate de la bugetul statului sau din fondul spe­cial de accesibilizare al fondului forestier care este constituit, conform prevederilor le­gale, ca procent din valoarea lemnului valorificat.
În anul curent s-au executat lucrări de rea­bi­litare/refacere pe patru drumuri forestiere în lungime de 24,1 km. Printre acestea este și cel care asigură accesul din DN66 la Parcul de zimbri Slivuț-Hațeg care a primit o nouă îmbrăcăminte asfaltică și unde se execută în această perioadă ultimle lucrări conexe în vederea recepției. Se dorește astfel ca vizitatorii, al căror aflux este în continuă creș­tere, să se bucure de condiții tot mai bune. În acest sens s-au făcut și primii pași pentru construirea unui centru de vizitare și a unor construcții gospodărești conexe în anii următori.
Reabilitarea drumurilor forestiere, unele construite cu 50-60 de ani în urmă, con­sti­tuie o preocupare permanentă a Direcției Silvice Hunedoara. În prezent sunt aprobate 10 proiecte de reabilitare, urmând ca, pe măsura asigurării finanțării lucrările sa fie de­marate. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

12 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

12 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

12 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

12 ore ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

12 ore ago