Viceprimarul Devei, Răzvan Mareş, a avut ieri o nouă întâlnire cu devenii, în cadrul seriei de audienţe acordate în aer liber. Scopul acestor întâlniri este de a rezolva problemele oamenilor care nu reuşesc să ajungă la primărie pentru a le face cunoscute autorităţilor.
De data aceasta, întâlnirea a avut loc pe strada Independenţei, în faţa sediului Asociaţiei persoanelor cu dizabilităţi motorii din municipiu. Principalele probleme pe care oamenii le-au prezentat au fost legate de repartizarea locurilor de parcare sau iluminatul public. Cele mai multe sesizări şi cerinţe au venit din partea persoanelor cu handicap locomotor. Aceştia i-au semnalat lipsa dotărilor destinate persoanelor cu dizabilităţi la vehiculele care asigură transportul public local, sau a rampelor de acces la anumite magazine. De asemenea, oamenii i-au cerut să înfiinţeze locuri de parcare pentru scuterele speciale pe care le folosesc şi să semnaleze corespunzător acele spaţii. Următoarea întâlnire a viceprimarului cu devenii va fi în cartierul Dacia, ora şi locul în care vor fi acordate audienţele vor fi anunţate din timp. (N. Bumbac)
Momente de groază sâmbătă seara într-un magazin din municipiul Orăștie. Un tânăr angajat a căzut…
Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…
Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…
David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…
Peste 1.430 de infracțiuni din sfera violenței în familie au fost înregistrate în județul Hunedoara…
Un apel disperat zguduie comunitatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…