Viceprimarul Mareş continuă audienţele în aer liber

Aşa cum a promis, viceprimarul municipiului Deva, Cosmin Răzvan Mareş, continuă seria audienţelor în aer liber – după orele de program, la un birou improvizat, pe care îl va muta în diferite locuri din municipiu.
Astfel, mâine, 11 aprilie 2017, la ora 16.30, viceprimarul va susţine audienţe pe Aleea Independenţei, nr. 4 – în faţa sediului Asociaţiei persoanelor cu dizabilităţi. Edilul Devei va fi însoţit de şefi ai serviciilor şi direcţiilor de specialitate ale Primăriei şi de consilieri locali. Iniţiativa are ca scop deschiderea reală şi totală a administraţiei faţă de cetăţeni şi se doreşte a fi încă un pas în construirea încrederii oamenilor în instituţiile publice. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

23 de ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

23 de ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

23 de ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

23 de ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

23 de ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

23 de ore ago