Cristina Ghenea
Un echipaj de poliţiştii locali din Deva a avut ceva de furcă cu un şmecher (prost, i-am zice noi!), care probabil, trăia cu impresia că pentru el nu este valabilă obligaţia de a respecta legea. Este vorba de un tânăr de 26 de ani, din Simeria, care după ce a încălcat de două ori prevederile codului rutier, tot el a fost cel care a făcut pe nebunul.
Incidentul, desprins parcă din filmele cu proşti, a avut loc în urmă cu două seri, pe Bulevardul Decebal din Deva. Chiar în faţa unui echipaj al Poliţiei Locale, un şofer a întors brusc maşina pe linie dublă continuă, după care a parcat liniştit în dreptul indicatorului „Oprirea interzisă“. Poliţiştii l-au luat imediat la rost, şi i-au cerut actele maşinii, însă nici vorbă ca şoferul să stea la discuţii. După ce l-a făcut cu ou şi cu oţet pe unul dintre agenţi, l-a scuipat pe uniformă şi şi-a văzut mai departe de drum, intrând într-un magazin. Până s-a întors, însă, oamenii legii începuseră procedura de ridicare a autoturismului parcat ilegal. Văzând asta, şoferul s-a urcat rapid la volan şi a dat maşina în spate, lovind pe unul dintre poliţişti. „În urma loviturii, acesta a căzut la pământ. A avut nevoie de îngrijiri medicale, întrucât a suferit contuzii la ambii genunchi“, a declarat Dorin Zamfirache, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Deva.
Povestea s-a încheiat abia după aproximativ o jumătate de oră, când poliţiştii au reuşit să îl prindă pe şoferul care a fugit de la faţa locului, încercând să scape nepedepsit. Bărbatul a fost dus la Poliţia municipiului Deva şi este cercetat în stare de libertate pentru ultraj.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a făcut o afacere extrem de…
Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…
Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…
P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.
După ce managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…
În prag de sărbători, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara au îmbrăcat,…