Categories: Comunitate

Noua redevenţă la cărbune sufocă CNH

Compania Naţională a Huilei Petroşani va fi îngenucheată de majorarea redevenţelor la resursele minerale. Sumele de plată sunt extrem de mari, iar CNH, prea săracă să le mai poată suporta.
Guvernul a decis majorarea redevenţelor pentru toate resursele minerale aflate sub incidenţa Legii Minelor, pe lângă cele cuvenite statului din operaţiunile petroliere. Conform hotărârii Executivului, redevenţa pentru cărbuni, minereuri feroase şi neferoase a fost majorată de la 4 la sută la 6 la sută din valoarea producţiei miniere. Cele două procente adăugate de statul român vor sufoca CNH Petroşani, care anul trecut a fost oricum nevoită să se descurce, cu toate cheltuielile, fără nici un leu primit ca ajutor de stat sau subvenţie. „Odată cu creşterea redevenţiei la 6 la sută din valoarea producţiei marfă, va fi destul de greu pentru Companie. Nu vom mai putea funcţiona. Încă nu am primit această hotărâre din partea ANRM“, a declarat Constantin Jujan, directorul general al CNH Petroşani. În cifre, suma este extrem de mare, pentru că taxa de 6 procente se aplică la suma de 400 de milioane de lei noi, cât reprezintă producţia marfă a Companiei Naţionale a Huilei Petroşani. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago