Ce au lucrat senatorii hunedoreni în acest mandat

Sorina Popa

MESAGERUL HUNEDOREAN vă prezintă începând de astăzi, activitatea pe care au prestat-o parlamentarii din judeţul nostru în mandatul pe care îl vor încheia curând. Asta, ca să vadă toată lumea ce au făcut ei timp de patru ani, în Parlament, după ce alegătorii au avut încredere în ei şi i-au votat.
Începem cu cei trei senatori care reprezintă judeţul Hunedoara. Este vorba de Cosmin Nicula, de la PSD, Dan Radu Ruşanu şi Dorin Păran, ambii de la PNL, informaţiile despre activitatea acestora luîndu-le de pe site-ul Senatului.

Are 211 luări de cuvânt în plen

Senatorul social-democrat Cosmin Nicula a avut în mandatul acesta 35 de iniţiative legislative, nici o declaraţie politică, a adresat 25 de întrebări referitoare la diferite probleme ale judeţului, a avut două interpelări la adresa premierului, 211 de luări de cuvânt în plen şi a participat la realizarea a 12 moţiuni. Printre iniţiativele legislative la care a contribuit Nicula se numără cea referitoare la modificarea Legii sistemului unitar de pensii publice sau cea legată de modificarea Codului fiscal. Cea din urmă a fost însă respinsă de forul decizional.

S-a implicat în opt moţiuni şi 18 iniţiative legislative

În ceea ce-l priveşte pe senatorul liberal Dan Radu Ruşanu, acesta a înregistrat 18 iniţiative legislative. Una dintre iniţiativele lui Ruşanu, proiectul de lege pentru aprobarea unor măsuri de reducere a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor sociale în vederea creării de noi locuri de muncă, creşterii economice şi a menţinerii puterii de cumpărare, a fost respins definitiv. Dan Radu Ruşanu s-a implicat şi în opt moţiuni, alături de alţi parlamentari, printre care „Marea păcăleală PDL-PSD“ şi „Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate“. El a mai luat cuvântul în plenul Senatului de 13 ori, conform paginii de Internet.

A militat pentru votul prin corespondenţă pentru diaspora

Senatorul PNL Dorin Păran se poate lăuda cu 32 de iniţiative legislative, printre ele numărându-se proiectul de lege privind introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate sau propunerea legislativă privind simplificarea modului de accesare a fondurilor comunitare. De asemenea, senatorul Dorin Păran are şi 12 luări de cuvânt în plen.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sa se duca sa ne lase,toti vb foarte elevat si frumos la televizor dar fapte de 8 ani 0,sa se duca tare.Nu stiu cum ajung milionari in euro astia din indemnizatia de 1000 de euro,dar in fine,is curios ce duc cu ei ca li se apropie timpul.

  • un jeg,un mincinos si un tradator .asta e oferta electorala .astia trei nu stiu ce e aia caracter .si vreti sa va mearga bine.....

  • Asa se spune de USL cand isi fac treaba si se misca economia tarii si cand au fost cei de la PD-L au furat tara la greu si pe fata plus ca si PD-L Hunedoara nu a adus nici un beneficiu orasului nostru sau sa se miste cat de cat Hunedoara si mai ales Arion Viorel a fost 8 ani la Palatul Parlamentului si nu a facut nimica pentru Orasul Hunedoara .... Invidia este mare si ciuda ca numai sunt la guvernare PD-L si catelusi numai au ce sa suga de la guvernatii PD-L !!!!! Anul 2012 Anul Victoriei USL !!!

  • aha... paran nu mai e de la pdl, e de la usl acum? rusine... a ajuns pur accidental senator, cu vreo 18% voturi. ii trebuie ceva tupeu sa candideze. dar astia suntem. candideaza cine are bani, nu cine merita... si castiga cine poate! lege de 2 bani!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

9 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

9 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

9 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

9 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

9 ore ago