Cazacu vrea echipã nouã la conducerea PSD Hunedoara

Nicolle Ebner

Alegerea lui Victor Ponta la cârma PSD a adus un suflu de tinereţe şi în modul de abordare, dar şi de acţiune a filialei judeţene PSD Hunedoara. Ca să simtă cu adevărat „vocea străzii”, social-democraţii hunedoreni şi-au realizat propriul site, pe care, ieri, l-au lansat oficial.

Prezent şi în mediul virtual

„Ne bucurăm că ne putem prezenta, şi pe această cale, gândurile şi proiectele noastre pentru judeţul Hunedoara. Părerea cetăţenilor este foarte importantă pentru noi, de aceea, am decis să fim prezenţi şi în mediul virtual, şi am creat site-ul ce poate fi accesat la adresa:http://www.psd-hd.ro, unde putem fi contactaţi atât pentru sugestii şi reclamaţii, cât şi pentru consultarea informaţiilor de actualitate, legate de activitatea filialei judeţene PSD Hunedoara”, a declarat preşedintele filialei, Florin Cazacu, menţionând că, dat fiind amploarea domeniului IT în România, social-democraţii hunedoreni vor încerca să se perfecţioneze la rândul lor în acest domeniu de comunicare.

Şi tineretul social-democrat din judeţul Hunedoara şi-a creat propriul site. Natalia Intotero, preşedintele filialei judeţene a Tineretului Social Democrat (TSD) a anunţat că anul acesta, informaţii şi imagini de la Şcoala de Politică a TSD ce se va desfăşura la Geoagiu, în perioada 30 aprilie-2 mai, vor fi postate pe site-ul: http://www.tsd-hd.ro.

Cine scapă, cine este schimbat?

Potrivit noilor directive centrale de partid, Biroul Permanent Judeţean (BPJ) Hunedoara se va întruni săptămâna viitoare şi va decide în care organizaţii locale vor avea loc alegeri pentru desemnarea unor noi echipe de conducere şi care vor „scăpa“ doar cu o analiză a activităţii. Cât despre Florin Cazacu, chiar dacă mandatul de preşedinte al filialei judeţene îi expiră anul viitor, vrea alegeri şi la nivelul conducerii judeţene, pentru că „vreau să lucrez cu o echipă nouă, în care să fie incluşi şi cei care au avut rezultate foarte bune la alegerile din ultimii doi ani“.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • poate o pui si tu de vreo doua pesedeuri ca libertinii de molotensis si mircia.

  • La DEVA este mult duplicitism din partea PSD-ULUI........sant multe sechele si vechituri in partid care sant pe o mana cu ceilalti...Stati linistiti.....Un PSD adevarat este fara vechile metehne si fara aceeasi oameni clientelari care sant pe functii dar nu prea sant de stanga doar ca si imagine ....si nici atat.Daca ma uit bine trebuie sa te inchini tot lor ca asta e ....ei sant pe baricade....Cum vrei sa atragi electorat ?.....cu acesti oameni care sant la mai multe capete...si care deservesc cliectela relatiilor lor?....NICIODATA OAMENI BUNI....ORI ESTI DE STANGA ORI LASA-TE DE EA.
    Daca nici acum in aceasta perioada noi nu santem in stare sa adunam simpatizanti se datoreste lideriilor nostri si politicii promovate zi de zi.
    Incercati sa faceti un exercitiu gandiindu-va peste 2,3,4 ani.....

  • Ganditi-va toti cei ce sante-ti la timona conducerii.....de la judet si pana in cel mai mic satuc.....santeti de stanga?......sau doar stationati?.....d-ule CAZACU.....CARE E REALITATEA?........

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

33 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

20 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

20 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

20 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

20 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

20 de ore ago