Categories: Actualitate

Căţei furaţi dintr-un adăpost pentru recompensă

Maximilian Gânju

Două căţeluşe (metis) aflate într-un mini adăpost din comuna Sântămăria Orlea, situată lângă Haţeg, au fost furate de mai mulţi romi pentru a primi recompensă în schimbul lor.
Aceştia au aflat că patrupedele sunt programate pentru a fi trimise spre adopţie în străinătate şi au acţionat. Planul lor a dat roade şi după ce satul a fost împânzit cu afişe prin care se oferea recompensa, aceştia au dus animalele înapoi la adăpost.
„Căţeluşele au fost recuperate datorită faptului că am lipit afişe cu recompensa, nu mulţumită Poliţiei! Au fost furate de romi şi s-a plătit un sfert din oferta de 1.000 de lei”, a spus proprietarul căţeilor. Poliţiştii din comună nu s-au prea obosit să rezolve acest caz în care exista suspiciunea de furt, chiar dacă li s-au dat informaţii despre posibilii autori.
Totuşi, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu, un dosar penal a fost întocmit în cauză şi se fac cercetări pentru infracţiunea de furt, iar dacă autorii vor fi identificaţi riscă să ajungă după gratii. „S-a  efectuat cercetarea la faţa locului şi există un cerc de suspecţi. Se continuă cercetările pentru identificarea autorilor, iar prejudiciul a fost recuperat în cursul zilei de ieri. Ancheta îşi urmează cursul indiferent de recuperarea prejudiciului”, a precizat Bogdan Niţu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

12 ore ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

12 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

12 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

12 ore ago

Scandal la spital: paznic fugărit cu toporul

Agresorul își bă­tuse concubina îna­inte de a sări la bă­taie cu agen­tul de pază de…

12 ore ago

Vălișoara: utilaj multifuncțional din bani europeni nerambursabili și modernizare de iluminat public cu fonduri de mediu

Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…

12 ore ago