„Oamenii legii au fost alertaţi de impiegatul de mişcare, care le-a spus că animalul se află legat în acel loc încă de dimineaţă. Poliţiştii locali nu au stat pe gânduri şi au sărit imediat în ajutorul câinelui, chiar dacă acesta era extrem de speriat şi din această cauză dădea semne de agresivitate. Era într-un real pericol, fiind priponit chiar lângă linia de cale ferată, şi doar o minune a făcut să nu fie lovit de trenurile care trec prin zonă. Cei doi poliţişti locali care au intervenit au reuşit, cu multă blândeţe, să-i câştige încrederea, să-l dezlege, iar mai apoi câinele, metis de ciobănesc german, a fost transportat la adăpostul Primăriei, unde a primit apă şi hrană. Din fericire, animalul nu era rănit, doar deshidratat, după ce a stat ore în şir legat de stâlp”, a informat municipalitatea Petroşani. Cel mai probabil, căţelul va fi dat spre adopţie. (M. Gânju)
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…
Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…
Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…
Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…