Spun gurile rele că o persoană cu funcţie administrativă într-o urbe mai mică din judeţ, care nu demult a declarat…
Responsabilii cu zvonurile au lansat prin târguri informaţia că mare deranj se va produce peste câteva zile, adică imediat după…
Fiindcă tot ne aflăm în perioada când guzganii au început să fugă din corabia, despre care cred că se scufundă,…
Într-o competiţie ideală, echipele ar trebui să joace cu ambiţii şi motivaţii egale împotriva oricărei adversare şi să încerce să…
Un mare şef cu epoleţi, zice-se printr-o regiune cu lămpaşe, se dă de ceasul morţii ca nu cumva cineva să-l…
Spun gurile rele că un personaj din municipiul cu castel, care se pregăteşte pentru alegerile din vară, s-a apucat deja…
Vorbeşte lumea că un şef de galerie de prin oraşul cu castel, pe care primarul de aici l-a făcut om…
Vorbesc cârcotaşii că un candidat dintr-o comună din apropierea oraşului cu zimbrii trage tare şi a intrat deja în campania…
Fotbalul nu mai este demult un simplu joc. Din cauza intereselor financiare foarte diverse, sportul rege s-a transformat într-o afacere.…
Un fost secretar de partid, devenit în perioada de democraţie edil şef, este un veritabil actor şi scenarist, după piesa…