Organizaţia PSD Hunedoara a făcut publică lista cu candidaţii pentru 64 de primării din judeţ, validaţi de Comitetul Judeţean Executiv…
Trei tineri au murit pe loc iar alte patru persoane au fost rănite în urma a patru accidente rutiere care…
După prima încercare eşuată, Primăria municipiului Hunedoara îi invită din nou pe hunedoreni să participe la dezbaterea publică pentru aprobarea…
Vineri, preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David (foto, a reluat cu Ministerul Transporturilor discuţiile referitoare la existenţa unei ieşiri de pe…
Anul 2016 aduce câteva majorări ale veniturilor pentru pensionari, fiind vorba de cei care au lucrat la grupele I şi…
La iniţiativa senatorului Haralambie Vochiţoiu (foto), parlamentarii hunedoreni au adresat o scrisoare deschisă premierului şi vice-premierului, privind finanţarea reabilitării DN…
Administraţiile publice locale se vor afla într-un mare impas din cauza fondurilor diminuate care urmează să le fie alocate în…
După ce liberalii au adoptat săptămâna trecută un decalog al criteriilor de integritate, săptămâna aceasta conducerea centrală a PSD, în…
La mai bine de două luni de când a fost numit la conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH), directorul Emil Floruţ…
Bancnote de 100 de lei susceptibile de fals au fost descoperite la Petroşani, un comerciant fiind înşelat miercuri. Omul s-a…