Categories: EvenimentFlash

Carnagiu pe şoselele din judeţ în weekend

Maximilian Gânju

Trei tineri au murit pe loc iar alte patru persoane au fost rănite în urma a patru accidente rutiere care au avut loc pe DN 66 în acest weekend.
Cel mai grav accident s-a produs sâmbătă seara, pe raza comunei Băniţa, iar doi tineri, Vlad I. şi Cosmin H., de 17 şi 21 de ani, ambii din Petroşani, au murit pe loc. Aceştia se aflau într-un autoturism şi veneau dinspre Haţeg, iar când mai aveau câţiva kilometri până acasă, tânărul aflat la volan a călcat pedala de acceleraţie, iar într-o curbă foarte periculoasă a derapat şi acroşat un alt autoturism care venea pe sens opus, fiind proiectat din acesta într-o autoutilitară de transport marfă, care venea tot dinspre Petroşani.
În urma impactului puternic cu autoutilitara, aceasta s-a răsturnat, iar tânărul de 21 de ani, aflat la volanul autoturismului, precum şi pasagerul din dreapta, un tânăr în vârstă de 17 ani, au murit pe loc. Circulaţia rutieră pe DN 66 a fost blocată timp de o oră şi restricţionată alte câteva ore, atât pentru cercetarea poliţiştilor, cât şi din cauza faptului că a fost nevoie de o macara pentru a fi ridicată pe roţi autoutilitara răsturnată şi degajată şoseaua.
Un alt accident extrem de grav, care s-a soldat cu moartea unui alt tânăr, a avut loc aproape de Haţeg, ieri noapte. „Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Sălaşu de Sus, care conducea un autoturism pe DN 66, între localităţile Sântămăria-Orlea şi Ciopeia, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra autoturismului şi s-a izbit de balustrada de metal a unui pod. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto”, a precizat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Tot în acest weekend au mai fost înregistrate alte două accidente rutiere în urma cărora trei persoane au fost rănite. Unul soldat cu un rănit grav şi unul uşor s-a petrecut între Livadia şi Pui, pe DN 66, vineri noapte, fiind implicate două autoturisme şi un camion care transporta lemne, iar un al doilea a avut loc între Petroşani şi Aninoasa când un autoturism s-a izbit de un microbuz de persoane. Din fericire, cei implicaţi au scăpat nevătămaţi, doar o persoană a fost uşor rănită.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

5 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

5 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

5 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

5 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

5 ore ago