Flash

Universitatea din Petroşani, selectată în cadrul Universităţilor Europene

Instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului a fost cooptată de Comisia Europeană pentru formarea de universităţi europene. Şapte universităţi…

6 ani ago

Mesaj adresat hunedorenilor de Adrian Nicolae David, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL

Dragi hunedoreni, vă rog să nu lăsaţi garda jos, chiar dacă, în goana nebună după voturi şi procente electorale, unii…

6 ani ago

S-a dat startul renovării Casei de Cultură din municipiul Hunedoara. A doua oară e cu noroc!

Ieri a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor la obiectivul „Reabilitare Casa de Cultură municipiul Hunedoara”. Realizarea acestui proiect…

6 ani ago

Candidatul PSD la şefia Consiliului Judeţean, aşteptat cu sufletul la gură

Toată lumea aşteaptă ca PSD Hunedoara să-şi desemneze candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara. Potrivit lui Laurenţiu Nistor, preşedintele social-democraţilor…

6 ani ago

S-a stabilit data alegerilor locale

Ieri, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul UDMR privind stabilirea datei alegerilor locale din acest an, în 27 septembrie. S-au înregistrat…

6 ani ago

Explozie de cazuri de Covid-19 în judeţ! O luăm de la început?

Ieri a fost o zi tristă, a anunţat preşedintele Iohannis, după ce au fost înregistrate 555 de noi cazuri de…

6 ani ago

Viorel Sălan: Cum să crezi ca ministru că un senator de Hunedoara poate vorbi în numele primarilor din Harghita?

În interviul acordat de senatorul PSD de Hunedoara, Viorel Sălan (foto), acesta arată concret cum răspund reprezentanţii Guvernului, începând cu…

6 ani ago

Orban şi guvernul paralel

Luni, domnul Ludovic Orban, aşa numitul Prim-ministru al României, a avut un discurs de speriat în Camera Deputaţilor. Lăsând la…

6 ani ago

În judeţul Hunedoara, cele mai mari pensii din ţară

Cele mai mari pensii din România, plătite din bugetul asigurărilor sociale, s-au încasat, în primul trimestru al acestui an în…

6 ani ago

Medicul şef al DSP Hunedoara, înlocuit cu un doctor în epidemiologie

Medicul şef al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Cecilia Birău, a fost schimbată din funcţie în data de 29 iunie…

6 ani ago