Categories: ActualitateFlash

S-a stabilit data alegerilor locale

Adriana Năstase

Ieri, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul UDMR privind stabilirea datei alegerilor locale din acest an, în 27 septembrie. S-au înregistrat 253 voturi „pentru“, două „contra“ şi 36 abţineri. Totodată, deputaţii au respins proiectul iniţiat de guvern pe aceeaşi temă, potrivit Agerpres.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a spus că este o chestiune de orgoliu faptul că proiectul Guvernului a fost respins. „Avem inflaţie legislativă dintr-o chestiune de orgoliu. În legislaţie se spune că guvernul trebuie să stabilească data alegerilor“, a spus Andronache.
Deputatul PSD Florin Iordache a precizat că proiectul UDMR este mai complex şi că foarte multe prevederi din proiectul Executivului au fost preluate.“Foarte multe articole din proiectul Guvernului au fost preluate. Proiectul UDMR este mai complet. Dacă am avea orgolii pentru proiectul guvernului, vom avea probleme de bicameralism, deoarece acesta a fost respins în Senat“, a explicat Iordache.
Deputaţii au respins amendamentul USR privind stabilirea a două zile de vot. „Nu stăm bine din punct de vedere al pandemiei, USR a propus o soluţie simplă, două zile de vot. Înseamnă mai puţină aglomeraţie, să nu avem cozi“, a susţinut deputatul USR Cătălin Drulă, însă propunerea a fost respinsă prin vot.
Potrivit proiectului, data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte în ziua de duminică, 27 septembrie 2020, pentru consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru primari, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti, consiliile judeţene, precum şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene. Camera Deputaţilor este for decizional.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

o zi ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

o zi ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago