Tânărul din municipiul Vulcan a fost cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de delapidare și trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Și-a recunoscut fapta de care a fost învinuit și le-a spus anchetatorilor și motivul pentru care a furat din încasările magazinului.
Tânărul era angajat la supermarket, iar la terminarea programului și-a însușit suma totală de 13.800 de lei, reprezentând încasări din ziua curentă și ziua precedentă. În urma vizionării înregistrărilor video surprinse de camera de supraveghere montată în încăperea în care este situat seiful, coroborată cu declaraţiile inculpatului şi declaraţiile martorilor, reiese că la sfârşitul turei bărbatul şi-a însuşit suma totală de 13.800 de lei, acesta fiind singurul care a avut acces la seif. Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, casierul a recunoscut comiterea infracţiunii. În etapa urmăririi penale, acesta a restituit părţii civile suma de 2.000 lei, rămânând un prejudiciu nerecuperat în valoare de 11.800 de lei. Judecătoria Deva l-a condamnat pe tânăr la pedeapsa de
1 an și 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
(M. Gânju)
Polițiștii din municipiul Vulcan au destructurat un grup suspectat că a sustras în mod repetat…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au identificat două persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni…
În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…
Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…
Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…
Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.