Suspecții se așteptau ca în seif să fie o sumă mare de bani, dar au avut surpriza să descopere că sunt doar 10.000 de lei.
Polițiștii din Petroșani i-au prins la scurt timp după ce societatea de pază cu care localul avea contract a făcut sesizarea. Unul dintre suspecți locuia în același imobil cu barul, la două etaje distanță. Polițiștii ajunși la fața locului, în urma primelor investigații, au constatat că două persoane necunoscute au pătruns în interiorul societății prin efracție și au sustras o casetă de valori în care se afla o sumă de aproximativ 10.000 lei. Hoții au fost identificați în scurt timp. Este vorba de un tânăr în vârstă de 26 de ani din comuna Dănești, județul Gorj și un altul de 20 de ani din municipiul Vulcan. De asemenea, cutia de valori și prejudiciul a fost recuperat în totalitate, anunță cei de la IPJ Hunedoara. (M. Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…