Pentru desfăşurarea acestuia în condiţii optime, CL Hunedoara a aprobat ieri alocarea sumei de 250.000 lei, bani care acoperă cheltuielile cu cei aproximativ 150 de participanţi, actori, cascadori şi figuranţi. Ca în fiecare an, publicul este invitat să ia parte timp de trei zile la o serie de reprezentaţii culturale şi artistice şi să vadă piese de teatru cu tematică istorică puse în scenă în cele două săli de spectacol ale castelului, special amenajate cu acest prilej. Primarul municipiului, Viorel Arion, a precizat că evenimentul atrage în fiecare an peste 3.000 de spectatori şi speră ca şi de această dată să fie pe placul celor prezenţi. (O. Mihnea)
Să moară și capra vecinului! După acest principiu se guvernează o organizație de partid din…
Prof. Ileana Berki din Vulcan, coordonatorul grupului ”Glasuri de argint” din Valea Jiului Pentru participarea…
CONSTANTIN N., din Petroșani, încarcerat în Norvegia Pentru că riscă o nouă condamnare fiind învinuit…
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va crește vârsta de pensionare pentru polițiști și militari.…
O hunedoreancă a reclamat, în vara anului 2024, că a fost indusă în eroare după…
Bărbatul era cercetat sub control judiciar pentru trafic de droguri, însă nu a respectat obligațiile…