Carmen Hărău, singurul candidat la şefia CECCAR Hunedoara

Sorina Popa

Lucrurile par trase la indigo la CECCAR Hunedoara, având în vedere că şi de data asta, trei candidaţi la funcţia de preşedinte al filialei din judeţ au fost respinşi, în cursă rămânând senatorul PNL Carmen Hărău (foto).
La fel s-a întâmplat şi la sfârşitul anului trecut, doar candidatura senatorului Carmen Hărău fiind validată. Însă, la alegerile din 13-14 martie 2018, Carmen Hărău va fi prezentă.
Ea a declarat cotidianului nostru că de data asta nu-şi va retrage candidatura. „Data trecută m-am retras din cursă, fiind luată prin surprindere de invalidarea dosarelor celorlalţi candidaţi. Între timp, am aflat că în mai multe rânduri, candidaturile lor au fost invalidate. De anul trecut am anunţat că nu renunţ la acest proiect. Astfel, în ceea ce mă priveşte, avantajele personale pe care le am dacă experţii, colegii mei, îmi fac onoarea să mă accepte ca preşedinte, sunt de natură profesională. Nu fac altceva decât să oficializez o veche relaţie de lucru cu CECCAR, care m-a sprijinit Pro bono în demersurile mele legislative parlamentare. Reprezentându-i, pot să mă revanşez faţă de acest Corp profesional de elită în care lucrez din anul 1994 şi în care mă voi întoarce să lucrez după ce voi închide uşa politicii. Nu înţeleg să-mi construiesc agenda personală în funcţie de atacurile unor persoane rău voitoare şi nu văd de ce un om care poate şi doreşte să muncească mult este blamabil într-un fel. Cei care au cultul muncii vor înţelege şi vor judeca onest”, a declarat senatorul PNL Carmen Hărău pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Mandatul preşedintelui CECCAR Hunedoara este între 2018 şi 2022. Maria Mornea, actualul preşedinte, nu mai poate candida, având deja două mandate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

15 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

21 de ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

21 de ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

22 de ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

23 de ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

23 de ore ago