Partidul Naţional Liberal (PNL) va depune la Parlament, în această săptămână, un proiect de lege care face referire la prevenţia în sănătate, actul normativ urmând să stabilească norme precise privind controlul medical periodic, activităţile de screening şi alocarea fondurilor necesare pentru acest gen de activităţi, a declarat ieri, la Deva, într-o conferinţă de presă, deputatul Carmen Hărău (PNL).
„Casa de Asigurări de Sănătate va fi obligată să aloce un anume procent din buget pentru activităţi de control medical periodic. În opinia mea, 5 la sută din fonduri ar fi suficiente pentru a susţine un asemenea proiect“, a afirmat deputatul Carmen Hărău. Ea a arătat că statisticile din alte state europene arată că fiecare procent alocat pentru activităţi de prevenţie scuteşte 6 la sută din cheltuielile făcute din fondurile de sănătate pentru vindecarea bolilor nedepistate la timp.
În acest context, deputatul Carmen Hărău a mai spus că joi, 1 octombrie, cu ocazia Zilei de Luptă Împotriva Cancerului de Sân, organizaţia locală a PNL va iniţia în municipiul Hunedoara o manifestare care va avea ca scop să atragă atenţia asupra prevenirii bolii, printr-un control medical anual.
„Anual, 10.000 de femei sunt diagnosticate cu această boală. Din păcate, 8.000 de femei ajung prea târziu la medic. Dacă boala este depistată la timp, 98 la sută din cazuri sunt vindecabile“, a spus Carmen Hărău.
Ea a arătat că PNL Hunedoara va da startul, de la 1 octombrie, la o campanie de prevenire a cancerului la sân, în acest sens urmând ca femeile din judeţul Hunedoara să poată beneficia gratuit de ecografii mamare. Ecografiile vor fi efectuate de o firmă privată, pe bază de programare, în fiecare zi de luni, la sediul spitalului municipal din Hunedoara. (Sorin Blada, Agerpres)
Polițiștii din Uricani au descoperit o armă neletală supusă autorizării și 40 de cartușe, în…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…
În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…
Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…
• Degajarea unui copac căzut pe carosabil (Drum județean), localitatea Chitid, comuna Boșorod • Degajarea…
Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.