Categories: Sport

Carmen Cartaş, antrenoare de junioare la Braşov

Nicolae Gavrea

ACS Transilvania Braşov a ajuns la un acord cu Carmen Cartaş (foto), fosta jucătoare a echipei naţionale a României şi a formaţiilor Cetate Deva, Universitatea Jolidon Cluj şi Corona Braşov, aceasta urmând să ocupe funcţia de antrenor principal al junioarelor III de la clubul braşovean.

În vârstă de 33 de ani, Cartaş se va alătura la ACS Transilvania altor două foste mari handbaliste, Simona Gogîrlă şi Alina Şorodoc. Ultimul sezon petrecut pe teren de fostul inter a fost 2016-2017, în tricoul Coronei, după care a întrerupt activitatea de handbalistă, devenind mămică.
„Este o provocare pentru mine. Îmi doream foarte mult să rămân în lumea handbalului şi sunt fericită că cei de la Transilvania s-au gândit la mine şi mi-au oferit această oportunitate. Sunt nerăbdătoare să încep şi abia aştept să le cunosc pe fete. Mă bucură şi faptul că le voi avea colege pe Moni Gogîrlă şi pe Alina Şorodoc, două fete cu care am colaborat foarte bine şi cu care mă înţeleg. Sper să facem lucruri frumoase împreună, să creştem şi să reuşim să formăm o echipă frumoasă şi care să practice un handbal plăcut ochiului”, a declarat Carmen Cartaş.
„Mă bucur că ne-am înţeles cu Carmen. Este o persoană extraordinară, am primit referinţe foarte bune despre ea şi sunt convins că împreună vom face o treabă minunată. Are toată încrederea mea, iar venirea ei în echipa noastră completează lotul de antrenori de mare valoare de la Transilvania Braşov”, a declarat şi directorul clubului ACS Transilvania Braşov, Marius Fetti.
De două ori golgheter în Liga Naţională, Carmen Cartaş, una dintre cele mai constante jucătoare care au evoluat de-a lungul timpului în Liga Naţională, are în palmares o semifinală de Cupa EHF în anul 2016 şi două medalii de bronz în Liga Naţională în 2013 şi 2016.
În sezonul 2011 a fost cea mai bună marcatoare a campionatului, cu 230 de goluri marcate, ea repetând isprava în anul 2014, când a câştigat titlul de golgheteră cu 205 goluri înscrise. Carmen Cartaş a evoluat pentru naţionala României în 31 de jocuri şi a marcat 33 de goluri, în 2011 participând cu echipa naţională a României la Campionatul Mondial din Brazilia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

16 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

16 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

16 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

16 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

16 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

16 ore ago