Categories: Comunitate

Caravana de vaccinare împotriva COVID-19 a bifat şi comuna Pui

Magdalena Şerban

Recent, peste 100 de persoane s-au imu­nizat la centrul mobil de vaccinare amenajat la Căminul Cultural din Pui, caravana fiind posibilă în primul rând datorită cadrelor me­dicale voluntare, dar şi cu sprijinul con­ducerii administraţiei publice locale.

Un primar solidar
Aşa cum deja s-au obişnuit cetăţenii ju­de­ţului, la acţiune au luat parte prefectul Călin Petru Marian, subprefectul Oana Andreea Biriş şi deputatul Vetuţa Stănescu. Trebuie precizat că locaţia special pregătită pentru pro­cesul de vaccinare de la Pui a fost ame­na­jată la iniţiativa primarului Victor Stoica. Potrivit autorităţilor, în data de 12.06.2021, centrul temporar va fi operaţional din nou pentru cei care s-au imunizat cu prima doză de vaccin Pfizer şi doresc să facă rapelul. Pentru demersul medical din 12.06.2021 se va folosi şi vaccinul Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză. “Am considerat că este un sprijin pe care trebuie măcar din spirit civic dacă nu din omenie să-l asigurăm comunităţii noastre. Poate că unii au ajuns fără probleme pe la Haţeg sau Pe­troşani, dar nu toţi s-au putut deplasa pentru a se vaccina. Aşa că, am decis să le oferim şansa să o facă la Pui. Nu am obligat pe ni­meni, ci fiecare a decis dacă ar dori sau nu imunizare. Este răspunderea fiecăruia şi drep­tul nostru gratuit. Când un virus ca SARS-COV2 face prăpăd în întreaga lume şi ajungi să-ţi vezi cunoştinţele sau chiar pe cei dragi răpuşi la pat ori, dramatic, luaţi dintre noi, te cam gândeşti că nu e de joacă. Iar cine se ştie bolnav mai mereu, cu afecţiuni grele şi organe fragile, poate că e bine să mai cântărească lucrurile şi să ajungă la con­cluzia care i se potriveşte. Vreau să felicit per­sonalul medical pentru implicare, pentru că nu au dat nici un pas înapoi, deşi de când a debutat caravana au acumulat oboseală şi au uitat de ceea ce înseamnă timp liber. Toto­dată, mulţumesc domnului prefect, doamnei subprefect şi doamnei deputat pentru că ne-au stat alături. Doamne ajută să nu mai auzim de boala asta, iar bilanţul negativ să ia sfârşit. Ne vrem vieţile înapoi. Sănătate, tuturor!”, a transmis primarul Victor Stoica. Le­gat de serviciile medicale locale, aici există un dispensar modernizat şi dotat de către administraţia publică, iar populaţia be­ne­fi­ciază de consultaţii şi tratamente asigurate de doi medici de familie, respectiv două asistente.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un nou proiect marca „Dan Bobouțanu”. Cel mai vechi și mai mare parc din Hunedoara își schimbă complet înfățișarea

    Un lucru este clar. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a luat în serios…

18 ore ago

Ilia: tractor şi tocătoare de vegetaţie, din fonduri europene

  Magdalena Șerban Grupurile de Acțiune Locală (GAL) fa­cilitează finanțarea flexibilă a sate­lor, implicarea directă…

20 de ore ago

O nouă investiţie din bani europeni. Au inceput lucrările la Centrul de Îngrijiri Paliative din Municipiul Brad

  Magdalena Șerban Un centru de îngrijiri paliative are rolul principal de a îmbunătăți cali­tatea…

20 de ore ago

Dobra: puteţi obţine identitate digitală modernă, prin Caravana CEI

Magdalena Șerban Caravana Cărții Electronice de Iden­titate (CEI) reprezintă o oportunitate de a obține noul…

20 de ore ago

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

2 zile ago