Categories: Actualitate

Cărăuș de droguri din Hunedoara, condamnat în Columbia

Maximilian Gânju

Autoritățile judiciare columbiene au cerut ca românul în vârstă de 49 de ani, cu domiciliul în municipiul Hunedoara, să-și execute pedeapsa pe teritoriul României. Hune­doreanul este deținut în Columbia, însă va ajunge în țară după ce și-a dat acor­dul cu privire la executarea sentinței într-un penitenciar românesc.
Potrivit anchetatorilor columbieni, Vasile Lupescu, aflat în prezent în penitenciarul columbian Picota, a fost condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea in­frac­țiunii de trafic ori fabricare sau deținere de stupefiante. Acesta a fost prins în de­cem­brie 2014 de către agenții Poliției Na­țio­nale pe aeroportul Dorado, având asupra sa 7 kilograme de cocaină. Fapta a fost des­co­perită cu ocazia unui control efectuat la mo­mentul urcării la bordul avionului pentru zborul 191 cu destinația Lisabona-Portu­ga­lia. Lupescu a fost con­damnat abia în fe­brua­rie anul trecut, dar în tot acest timp a stat în detenție, astfel că magistrații Curții de Apel Alba Iulia au admis că a executat un număr de 76 de luni, iar din durata totală a pedepsei mai are de ispășit 51 de luni. Instanța din Alba Iulia a dispus transferarea hune­do­rea­nului într-un penitenciar din România pentru execu­ta­rea în continuare a pedepsei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Poate te întrebi cine e PPC

Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e dragoste mare între un personaj de la noi și o…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a convins cu talentul său de antrenor, fiindu-i…

2 zile ago

Bulina neagră

Vasile R., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală…

2 zile ago

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor: Votați-l pe Iulius Bedea! Votați-l pe Iulius, un om devotat orașului și cetățenilor

Ieri, președintele social-democraților hu­nedoreni, Laurențiu Nistor și primarul din Simeria, Iulius Bedea, au susținut o…

2 zile ago

Aveți grijă ce plăți faceți pe internet! O hunedoreancă a rămas fără banii din contul fetiței sale

Una dintre fiicele femeii din muni­cipiul Hunedoara a făcut o plată în valoare de 9…

2 zile ago