O capră neagră rănită şi speriată a fost recuperată, ieri, de pompieri, din apele Jieţului, dar, din păcate, animalul nu a mai putut fi salvat.
S-a decis sacrificarea
Capra neagră a fost zărită de un bărbat care trecea prin zona Cheile Jieţului şi era înconjurată de câini sălbăticiţi, care au muşcat-o. Acesta a sunat la 112 şi în scurt timp, la faţa locului au ajuns cinci pompieri din Petroşani şi un reprezentant al Ocolului Silvic. „Un echipaj de pompieri a mers la faţa locului cu un camion. Capra neagră, care era foarte slăbită, a fost dusă la DSV, pentru a i se da îngrijirile necesare şi pentru a se stabili dacă poate fi salvată”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. Când au ajuns pompierii la faţa locului, capra neagră era în albia Jieţului, tremura din cauza hipotermiei şi sângera din cauza unei răni la nivelul maxilarului. De asemenea, avea mandibula ruptă şi multiple răni la nivelul trunchiului şi membrelor. Animalul, ocrotit de lege, a fost transportat la cabinetul veterinar din zona Pieţei Centrale Petroşani, dar, din păcate, nu a mai putut fi salvat, iar reprezentanţii Ocolului Silvic au decis sacrificarea acestuia. Exemplarul era mascul şi avea aproximativ şapte ani.
Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…
Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a procedurii de licitație pentru achiziționarea…
Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…
I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lăsat în urmă un dosar penal grav.…
Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…