Candidatura Marianei Câmpeanu, validatã de PNL Hunedoara

Sorina Popa

Delegaţia Permanentă a PNL Hunedoara a validat, sâmbătă, candidatura Marianei Câmpeanu (foto) pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 3, Haţeg, alegerile fiind stabilite pentru data de 5 decembrie 2010.

„Cunosc problemele oamenilor”

„Sunt onorată că organizaţia PNL Hunedoara m-a propus să candidez pentru postul de deputat în Colegiul Haţeg. Sunt foarte legată de această organizaţie, relaţia mea cu colegii liberali din Hunedoara este de lungă durată. Ştiu că în Colegiul Haţeg sunt proiecte mari de dezvoltare, care pot fi susţinute şi de la nivel naţional. Mulţi spun că nu sunt din zonă şi nu am şanse de câştig. Nu e adevărat. Am deţinut funcţii importante, de la ministru, până la director general şi cunosc problemele oamenilor. În plus, PNL reprezintă o forţă în zona Haţegului. Aici sunt oameni care ştiu ce înseamnă munca”, a declarat Mariana Câmpeanu, sâmbătă, în conferinţa de presă a PNL.

Tot în conferinţa respectivă, Mircea Ioan Moloţ, preşedintele PNL Hunedoara, a declarat că atât primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş, cât şi cel al comunei Baru Mare, Daniel Răducanu, ambii membri PNL în prezent, vor candida, primul independent, iar celălalt din partea PDL, la alegerile din 5 decembrie. Dar, fostul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că nu îi este teamă că în acest fel, se vor împărţi voturile liberalilor.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Dintre toti candidatii si anume: Sectantu, Nebunu, Veterinaru si Blonda de Hunedoara dumneavoastra meritati sa fiti deputat. Succes.

Recent Posts

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

23 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

23 de ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

23 de ore ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

23 de ore ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

o zi ago