Podiumuri fără gazde
În lipsa Denisei Golgotă, accidentată, CNS Cetate Deva nu a avut reprezentante la junioare I, ci doar la junioare II, nivel 4, pe Valentina Borca şi Iulia Jenariu. Acestea nu au reuşit să urce pe podium şi CNS Cetate Deva a încheiat competiţia fără nici o medalie. În concursul de individual compus al junioarelor I s-a impus Iulia Berar (CSM Arad), la junioare II nivel 3 a câştigat Amalia Puflea (CSM Bîrlad) iar la junioare II, nivel 4, medalia de aur i-a revenit Silvianei Sfiringu (Farul Constanţa).
Amalia Puflea şi Lisa Marchidanu, triplu aur în finalele pe aparate
În finalele pe aparate la junioare II, nivel 3, medaliile de aur au fost adjudecate de Sabrina Mânecă (Farul Constanţa), la sărituri şi de Amalia Puflea (CSM Bîrlad), la paralele, bârnă şi sol. Şi la junioare II, nivel 4, o sportivă a cucerit trei medalii de aur în finalele pe aparate. „Tripla” a fost reuşită de Lisa Marchidanu (CSA Steaua Bucureşti), care s-a impus la bârnă, sol şi sărituri. În schimb, la paralele, medalia de aur i-a revenit Antoniei Duţă (CS Dinamo Bucureşti). La competiţie a asistat şi fosta mare campioană, Lavinia Miloşovici, care le-a încurajat pe micuţele gimnaste şi a oferit premii din partea sponsorului întrecerii. (Ovidiu Mănăstire)
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…