Sport

Campionatul European de karate WKF

Nicolae Gavrea

Recent s-a desfăşurat la Aaborg, în Danemarca, o nouă ediţie a Campionatului European de karate WKF, pentru sportivi sub 21 de ani. La ediţia din acest an, România a fost reprezentată şi de sportive legitimate la CSM Jiul Petrosani, antrenate de Radu Polifronie.

Au fost prezente la competiţie cele două componente ale lotului national de junioare, Andreea Polifronie, care a evoluat la categoria kumite U21 -55 kg şi Miruna Mălăuţă, la categoria kumite U21 -61 kg (foto).
Cele două sportive din Valea Jiului abia au împlinit 18 ani (Miruna în noiembrie 2018, iar Andreea în ianuarie 2019), iar rezultatele lor la competiţia din Danemarca pot fi considerate excelente. Miruna Mălăuţă a câştigat primul meci cu o sportivă din Finlanda, apoi a primit o decizie de 4-1 în întâlnirea pe care a avut-o în turul al doilea cu o sportivă din Georgia. În meciul al treilea a pierdut cu o decizie discutabilă 2-3 cu reprezentanta Italiei, dar s-a calificat în repasaj. În primul meci, Mălăuţă a învins cu 2-1 o sportivă din Bulgaria, dar apoi a pierdut cu 4-2 la campioana europeană de anul trecut.
Andreea Polifronie a condus o jumătate din primul meci cu reprezentanta Luxemburgului, mult mai experimentată, dar lipsa de experienţă la acest nivel a făcut ca sportiva din Petroşani să piardă meciul cu 1-2. Au urmat repasajele pentru medalia de bronz, datorită faptului ca reprezentanta Italiei a intrat în finală, dar meciul pentru medalia de bronz l-a pierdut după o luptă nerecomandată cardiacilor. Să spunem că sportivele din Petroşani au fost atât de aproape….!
Felicitări sportivilor, antrenorului şi nu în ultimul rând Alinei Polifronie pentru modul în care le-a pregătit fizic pe cele două sportive. Timp pentru medalii europene mai este.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

11 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

11 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

11 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

11 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

11 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

11 ore ago