Categories: Sport

Campioana, ţinută în şah la debut

Ciprian Marinuţ

Echipa Alfa Team Cristur, câştigătoarea ediţiei trecute a Campionatului Municipal de Fotbal Amatori Deva, a obţinut greu victoria în partida cu Cerna Sântuhalm, din prima etapă a noii ediţii de campionat.

Gol victorios în ultimul minut
Noile achiziţii din lotul campionilor mai au nevoie de timp, pentru a se integra sută la sută în mecanismul echipei, astfel că, jocul celor de la Alfa Team Cristur a scârţâit în meciul de debut în noul sezon. Campionii au fost ţinuţi în şah, duminică, la Baza RealSport, de Cerna Sântuhalm, echipă care anul trecut a jucat în play-out, şi au marcat golul victoriei abia cu un minut înainte de final. Alfa Team a controlat primele patru-cinci minute de joc, însă Cerna s-a lepădat, apoi, de emoţii şi a jucat de la egal la egal cu campionii, astfel că prima repriză s-a încheiat fără gol. Obligată de cartea de vizită, Alfa Team a forţat, după pauză, iar insistenţele ofensive au fost concretizate de golul lui Zudor (min. 38), 1-0. Cerna a profitat, imediat, de pasul în spate făcut de campioni şi a reuşit egalarea, prin Florin Bicăzan (min. 44), care l-a surprins pe portarul Clep cu un şut plasat din lovitură liberă, 1-1. Ultimele minute s-a jucat cu garda jos, iar ambele echipe au avut ocazia să dea lovitura. Diferenţa a fost făcută de Zudor, cel mai bun om al meciului, care a pivotat şi a marcat cu un şut din întoarcere, de la şase-şapte metri, golul victoriei campionilor în penultimul minut de joc, 2-1.

Fără surprize
Celelalte echipe clasate pe primele locuri la finalul sezonului trecut au debutat în forţă şi în noua ediţie de campionat. Avantaje, AS Electroconat şi Old Boys au câştigat la scor în faţa adversarelor din prima etapă, iar Anonimii a învins în primul derby al ediţiei, 3-2 cu AS Rodostar. În Divizia B, se remarcă şase formaţii care au maximum de puncte după primele două etape, în vreme ce la polul opus sunt altele şase, care n-au nici un punct.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

15 ore ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

2 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

2 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

2 zile ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

2 zile ago