Categories: Fara bascalie

Ipocrizia „bâlciului politic” (II)

Concluzia primei părţi a editorialului a fost aceea că solicitările disperate de a nu politiza manifestări de gen Ţebea este, în opinia mea, ilogică. Un act politic (în acest caz cel de la 1848) nu poate avea continuări fade. Noi nu-l onorăm pe Avram Iancu ca pe un om politic de vază al acestui neam, ci ca pe un sfânt, ne-am vrea cu ochii daţi peste cap, ascultând an de an aceeaşi cuvântare pioasă, care spune mereu şi plat acelaşi lucru, cât a fost de mare şi de brav Avram Iancu. Nimic nou, nimic în contextul de azi, nimic despre europenismul său, despre actualitatea gândirii sale, nici un discurs al unor oameni mai interesanţi, care poate au şi alte perspective asupra legendarului moţ.
La fel îi comemorăm şi pe eroii de la 1989, fără să rostim adevăruri esenţiale, doar cu grijă să nu strice cineva momentele noastre de pioşenie regizată.
Fals.
Aceste momente istorice au fost, cum spuneam, politice. Horea şi Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza şi cei de la 1918, Maniu şi Brătienii au făcut politică, şi încă una de înaltă clasă. Spună cine ce o vrea, personalităţile fac istoria. Că noi nu ştim să facem comemorările interesante, că la noi politica s-a degradat, că am înlocuit solemnitatea unui moment istoric cu huiduieli, asta e altceva.
Şi ce dacă vin politicieni la Ţebea? Ei nu sunt oameni? Nu au dreptul la discurs? Eu zic că da. Contează modul în care se prezintă, ceea ce spun, prestanţa şi atitudinea. Astea le ai sau nu le ai. Vrei să faci băşcălie, faci. Vii cu gaşca de presiune, ok. O faci pe riscul tău. Vii cu oameni susceptibili de a fi priviţi cu reţinere? De asemenea, e riscul tău.
Concret, dacă Vadim vrea să aibă galerie, treaba lui. Aşa înţelege el să comemoreze. Desigur că face circ, dar hai să fim oneşti – vaaaai, ce mult le place unora! De-aia vin acolo. Un partid serios nu şi-ar permite să huiduie. De teamă că ar putea fi taxat la urne. La noi, mă gândesc că abia aşa va aduna mai multe voturi. Deci, cine e vinovat – politicianul? Nu, din moment ce-i merge.
Dar nici un alt partid serios nu ar veni cu oameni asupra cărora planează bănuieli. Nu am nimic cu Tiberiu Iacob Ridzi, dar prezenţa sa la Ţebea, după tot scandalul cu soţia sa, era cel puţin indezirabilă. PDL şi-a asumat riscul. E ăsta semn de responsabilitate politică? De dorinţă de a nu face „circ”? De onoare, la urma urmei?
Preşedintele Băsescu a venit la spartul târgului, ca să fie altfel. Nu mai pios, ci mai băgat în seamă, să simtă el că lumea tot întreabă unde e, când vine, etc. A venit, a stat cu capul plecat, apoi s-a dus la baia de mulţime. Nu a mai fost nici măcar punctual, ca în anii trecuţi. Avram Iancu? Să fim serioşi…
Mâine, o să vă dau un alt exemplu de comemorare.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago