Categories: ActualitateFlash

Campanie împotriva „mafiei farmaciştilor”

Carmen Cosman

O inedită campanie de informare a pornit în aceste zile în spaţiul virtual. Astfel, bolnavii sunt învăţaţi că medicamentele compensate prescrise de medicii de familie pot fi cumpărate mai ieftin şi sunt îndemnaţi să nu se lase păcăliţi de farmaciştii care le bagă pe gât cele mai scumpe produse.

„Pentru cetăţeanul de rând, e foarte greu să lupte cu sistemul mafiot care a pus stăpânire pe România. Sunt însă situaţii în care, cel puţin parţial, o poate face. De exemplu, când primeşte o reţetă pentru medicamente compensate”, se arată în mailul distribuit pe Internet. Astfel, bolnavii trebuie să ştie că, în momentul în care medicul prescrie un medicament compensat, nu-l prescrie sub denumirea comercială, ci sub denumirea comună internaţională. Puţini pacienţi ştiu că, de cele mai multe ori, sunt mai multe medicamente care conţin substanţa

activă recomandată de medic, iar atunci când merg la farmacie ca să-şi ridice medicamentele, farmacistul, care-şi cunoaşte foarte bine interesul, le oferă, de obicei, cel mai scump produs din listele cu medicamente compensate. De exemplu, dacă medicul de familie prescrie Indapamidum 1.5mg (denumirea comună internaţională), farmacistul îi va oferi, aproape întotdeauna pacientului medicamentul Tertensif 1.5mg, produs în Franţa, care costă 21 de lei/30 de bucăţi. Aproape niciodată nu-i va oferi medicamentul Indapamida Mylan 1.5mg, produs tot în Franţa, medicament echivalent cu Tertensif 1.5mg, dar care costă 12 lei/30 de bucăţi. Un alt exemplu oferit de cei care au demarat această campanie face referire la bisoprololum 5mg (denumirea comună internaţională). În acest caz, farmacistul îi va oferi, de cele mai multe ori, pacientului, medicamentul Concor Cor, produs în Germania, care costă 74 de lei/100 de bucăţi. Aproape niciodată nu-i va oferi medicamentul Bisograma 5, produs tot în Germania, care costă 25 lei/100 de bucăţi. Iar exemple de acest gen pot fi date pentru aproape toate produsele din listele de medicamente compensate. „Asta se întâmplă pentru că lui, farmacistului, îi convine să vândă cele mai scumpe medicamente din listă. Statului nu-i pasă, pentru că el decontează aceeaşi sumă pentru oricare medicament din lista de compensate. Pacientul poate, fi, însă, informat şi poate accesa adresa www. medicamentecompensate.ro, pentru a fi informat şi a alege în cunoştinţă de cauză.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

12 ore ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

12 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…

12 ore ago

Sindicaliștii din Educație arată adevărul din școli: Clase supraaglomerate, mii de posturi în pericol

Sindicatele din Învățământ trag din nou sem­nalul de alarmă. Sindicatul Învă­ță­mânt Preuniversitar Hunedoara susține că…

12 ore ago

Bătut și jefuit de telefon în parc

La agresarea victimei a participat și un minor în vârstă de 16 ani, iar cel…

12 ore ago