Actualitate

Campanie de informare pentru creşterea siguranţei în traficul rutier

În perioada august – noiembrie 2018, la nivelul judeţului Hunedoara se va desfăşura campania de informare ”Responsabilitate şi Respect în Trafic”, derulată de structurile de siguranţă şi ordine publică a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Va fi organizată o serie de sesiuni de instruire şi conştientizare a aptitudinilor preventive legate de condus, dar şi a riscurilor asumate în caz contrar, destinate tinerilor conducători auto, şoferilor începători, motocicliştilor şi şoferilor profesionişti, dar şi administratorilor şi instructorilor şcolilor de şoferi din judeţ. ”După un calendar deja stabilit, vor avea loc nouă astfel de sesiuni în municipiile Deva, Hunedoara şi Petroşani, în care specialişti din instituţiile iniţiatoare ale MAI vor transmite recomandări şi informaţii avizate unui număr estimat de 2.000 de beneficiari din întreg judeţul Hunedoara. Prima sesiune s-a desfăşurat ieri, 20 august, la sediul Poliţiei municipiului Deva, unde au fost prezenţi 42 de instructori şi cursanţi ai şcolilor de şoferi din municipiul reşedinţă de judeţ”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Principalele teme abordate la aceste sesiuni sunt legate de importanţa cunoaşterii normelor rutiere şi a respectării lor, prevenirea conducerii unui vehicul în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor, prevenirea stărilor conflictuale între şoferi, precum şi a implicării şoferilor în fapte de corupţie. Iniţiatorii campaniei sunt membri ai Comisiei Judeţene de Monitorizare a Activităţii Preventive conform O.M.A.I. 119/2017. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Felicitare Paste

40 de minute ago

Felicitare Paste

40 de minute ago

Felicitare Paste

40 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

43 de minute ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

45 de minute ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

45 de minute ago