Campanie de colectare a deșeurilor de mari dimensiuni, la Peștișu Mic

Magdalena Șerban

Administrația publică din Peștișu Mic anunță cetățenii că mâine, 11.08.2021, va avea loc o amplă campanie de colec­tare a deșeurilor voluminoase, neasi­mi­la­bile gunoiului menajer (de exemplu piese de mobilier, obiecte de uz casnic și sa­nitar, saltele, schiuri, etc.). Acțiunea este realizată de operatorul Brai Cata SRL.

În regim specializat
„Este un sprijin pe care societatea de salubritate îl oferă localnicilor, deoarece nu puține sunt dățile în care efectiv dorim să scăpăm de vechituri, dar nu știm cum să procedăm ca să fie legal, civic și moral. Nu totul este vandabil, unele lucruri având un stadiu avansat de degradare, așa că trebuie găsită soluția optimă. În acest sens, locurile unde pot fi depuse/depozi­tate deșeurile voluminoase până în data de 11.08.2021 în satele aparținătoare comunei noastre sunt următoarele: în Pestișu Mic (curtea căminului cultural), în Josani (curtea căminului cultural), în Valea Nandrului (curtea căminului cultural), în Nandru (curtea căminului cultural), în Almașu Mic (curtea căminului cultural), în Mănerău (la intrarea în sat, mai précis la intersecția cu drumul care duce spre pă­șune), iar pentru localitățile aparținătoare Ciulpăz, Dumbrava și Cutin, locul de de­pozitare este ((la cruce)). Sperăm ca lumea să conștientizeze că este un ajutor pe care populația îl primește și să se mobilizeze în număr cât mai mare ”, a afir­mat Daniel Dobruţchi (foto), primarul din Peştişu Mic. Legat de gunoiul menajer obiș­nuit, acesta este ridicat săptămânal, iar pe raza administrativ-teritorială există containere destinate colectării selective. Cetățenii au contracte încheiate cu firma prestatoare, gospădăriile beneficiind de europubele.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj de la noi nu vrea nici în ruptul capului…

10 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că bugetul municipiului pe care-l conduce se duce, în…

10 ore ago

Bulina neagră

Ilie Bolojan, fost premier al României Pentru că a fost dat jos din funcția de…

10 ore ago

România are nevoie de stabilitate și de decizii responsabile

Din păcate, încăpățânarea lui Ilie Bolojan de a impune măsuri de austeritate agre­sive, fără un…

11 ore ago

În timp ce marii evazioniști nu prea sunt găsiți, un frizer a fost considerat cel mai mare hoț

O instanță de judecată a dat drep­tate omului și a arătat că polițiștii l-au învinovățit…

11 ore ago