Categories: Sport

Calificare la masa verde

Ciprian Marinuţ

Deţinătoarea trofeului Cupei României la nivel judeţean, Aurul Brad, a promovat în etapa a II-a a fazei naţionale, fără să mai dispute meciul cu FC Drobeta Turnu Severin, programat mâine, 20 iulie, întrucât echipa de la Dunăre s-a desfiinţat.
Oficialii echipei brădene s-au confruntat, ieri, vreme de câteva ore, cu serioase palpitaţii, provocate de haosul din Federaţia Română de Fotbal, după care au ajuns să se bucure de o calificare la masa verde.

Ajutaţi de AJF

Câştigători ai Cupei României la nivel judeţean, brădenii au aflat, în urma tragerii la sorţi efectuate la sediul FRF, la finalul săptămânii, că urmează să joace, mâine, în turul I al competiţiei naţionale, cu FC Drobeta Turnu Severin. Reprezentanţii echipei brădene, unica formaţie din judeţ participantă în această etapă a Cupei României, ştiau însă că echipa de la Dunăre s-a desfiinţat şi s-au temut de efectuarea unor cheltuieli aiurea. „Am verificat pe site-ul cu delegările pentru arbitri şi am constatat că la meciul programat la Brad, a fost repartizată o brigadă de fluieraşi din Arad. Dacă aşteptam până la ora meciului şi veneau arbitrii la Brad, ca să constate că FC Drobeta nu se prezintă, trebuia să achităm cheltuielile de transport, să angajăm şi să plătim ambulanţa şi pentru asigurarea securităţii la joc”, a spus Grigore Verdeş, preşedintele Clubului Aurul Brad. Pentru a evita aceste cheltuieli, oficialul brădean a venit, ieri, la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara şi a cerut sprijin pentru clarificarea situaţiei. Mircea Sîrbu, preşedintele AJF Hunedoara, a discutat cu oficialii echipei FC Drobeta, după care a lămurit situaţia la FRF.
„Am vorbit cu preşedintele clubului FC Drobeta Turnu Severin şi am aflat că echipa s-a desfiinţat. Am informat FRF despre situaţie, iar apoi am primit un fax, prin care s-a lămurit situaţia. FRF a luat act de desfiinţarea echipei de la Dunăre, iar meciul va fi câştigat la masa verde de Aurul Brad, fără nici un fel de cheltuială”, a precizat Mircea Sîrbu.

Caută „sânge tânăr”

Cu gândul la acest meci din Cupa României, Aurul Brad şi-a reluat pregătirile încă de săptămâna trecută. „Obiectivul pentru noul sezon este întinerirea echipei, pentru că doi dintre veterani au anunţat că se vor retrage. Atacantul Gheorghe Cornea (42 de ani) e pe punctul de a pleca să antreneze într-o ţară arabă în care a activat ca jucător şi tehnician, iar portarul Robciuc renunţă la activitatea competiţională, întrucât se va dedica arbitrajului”, a precizat Grigore Verdeş.
În această rundă a Cupei României, programată azi şi mâine, participă câştigătoarele fazei judeţene, echipele nou-promovate în Liga a III-a, precum şi cele care au încheiat sezonul trecut din Liga a III-a în partea inferioară a clasamentului (de la locul nouă în jos). În etapa secundă, vor intra echipele de pe locurile fruntaşe din eşalonul trei, între care şi cele din judeţul nostru, FC Hunedoara şi CFR Simeria.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

12 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

12 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

12 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

12 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

12 ore ago