Cristina Ghenea
Legea care obligă proprietarii de locuinţe să-şi încheie o poliţă de asigurare loveşte în bugetele administraţiilor locale. Asta, deoarece, şi primăriile sunt obligate să-şi asigure locuinţele pe care le deţin.
Primăria municipiului Deva, de exemplu, are în proprietate 547 de locuinţe. „Ca să încheiem poliţe de asigurare obligatorie pentru toate aceste imobile, va trebui să plătim, în total, câte 10.940 de euro, pe an”, a declarat Corina Oprişiu, administratorul public al municipiului Deva.
Nevoite să se auto-amendeze
De asemenea, şi în municipiul Hunedoara, administraţia locală deţine sute de locuinţe, pe care urmează să le asigure împotriva catastrofelor naturale. „Primăria are în proprietate două cămine de nefamilişti, dar şi alte zeci de apartamente preluate cu ani în urmă de la fosta întreprindere IGCL. Urmează să vedem care este exact numărul total de locuinţe pe care le deţinem şi să facem demersurile pentru asigurarea fiecăreia dintre ele”, spune Puiu Radu, şeful de cabinet al primarului Hunedoarei.
Deoarece, conform legii, primăriile sunt cele care aplică amenzi proprietarilor care nu-şi asigură imobilele, administraţiile locale care nu se conformează vor fi nevoite să se auto-amendeze.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…