Ieri, în jurul orei 15.00, pompierii Detaşamentului Deva au fost sesizaţi că pe râul Mureş pluteşte un cadavru. Acesta a fost găsit în stare avansată de descompunere.
„Imediat, echipa de intervenţie, formată din două echipaje de pompieri, a mers la locul indicat, pe raza localităţii Uroi, cu o autospecială de intervenţie dotată cu echipament de salvare din mediul acvatic şi cu barcă pneumatică. După aproximativ o oră, pompierii au reuşit găsirea cadavrului, care plutea dus de curentul puternic la aproape 10 kilometri de locul iniţial de lansare a bărcii la apă”, a declarat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Cadavrul era al unui bărbat şi a fost descoperit în stare avansată de putrefacţie. Acesta a fost preluat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală, iar condiţiile în care şi-a pierdut viaţa şi intervalul în care acesta a stat în apă vor fi determinate în urma anchetei poliţiştilor şi a expertizei medico-legale.
Deocamdată nu se ştie cine este persoana scoasă de pompieri din Mureş, asupra acesteia nefiind găsite nici un fel de documente.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…