Categories: Comunitate

Cadastrarea gratuită continuă la Mărtineşti

Magdalena Şerban

La Mărtineşti se continuă cadastrarea gratuită a terenurilor, recent fiind semnate actele pentru aproximativ 1.500 de parcele în satele Tămăşasa şi Turmaş.

Lucrările se desfăşoară în baza Programului naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF), urmărindu-se înregistrarea gratuită în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară şi eliberarea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari şi, după caz, a dezbaterilor succesorale.
„Dacă în primele etape, preţul practicat a fost de 60 de lei de parcelă, s-a ajuns la 69 de lei. Contractul de finanţare e semnat cu OCPI, iar până acum am reuşit să dăm în jur de o mie de extrase de carte funciară. Din cele şapte sate aparţinătoare, la ora actuală sunt cuprinse şase în procedura de cadastrare (Dâncu Mare, Dâncu Mic, Jeledinţi, Mărtineşti, Tămăşasa şi Turmaş), dar urmează să se facă măsurătorile şi la Măgura. Nu am întâlnit situaţii cu probleme, când scripticul să fi fost în discrepanţă totală faţă de faptic. E dificil în cazurile în care omul foloseşte mai mult, iar suprafaţa corectă ce îi este atribuită trebuie să fie mai mică, deci necesită diminuare. Cetăţenii care nu au actele de proprietate aduse la zi, nefiind făcută succesiunea, beneficiază de extras de carte funciară, care se eliberează pe numele persoanei căreia i-a fost emis titlul de proprietate, şi chiar dacă este decedată, restul actelor se fac la notariat, de către membrii familiei”, a precizat Adinel Botescu (foto), primarul comunei Mărtineşti.
Reamintim că în 2016, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a semnat un protocol de colaborare cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, prin care s-a stabilit decontarea a 250 de lei pentru fiecare autor al unei succesiuni în vederea plăţii onorariilor pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală, dacă acestea sunt derulate prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, demers finanţat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional, de aproximativ 312 milioane de euro.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

12 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

12 ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

12 ore ago

Primăria Deva caută soluții pentru repunerea în funcțiune a telecabinei de la Cetate

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…

12 ore ago

ȘOSELE MAI SIGURE ÎN HUNEDOARA: Scădere istorică a accidentelor rutiere grave și a numărului de victime în primele nouă luni ale anului

Bilanț încurajator pe șoselele din ju­dețul Hunedoara. Numărul acci­den­te­lor rutiere grave, al persoanelor care și-au…

12 ore ago