Primele titluri cadastrale, înmânate la Mărtineşti

Sorina Popa

Ieri, în comuna Mărtineşti au fost acordate primele titluri cadastrale gratuite, cetăţenilor care deţin terenuri intravilane. Este vorba de 118 săteni care au primit ieri toate documentele proprietăţilor.
Salariaţii au muncit peste program
În august 2016 a demarat procesul de cadastrare gratuită la noi în judeţ. Deşi 66 de unităţi administrativ-teritoriale din cele 69 au fost declarate eligibile pentru proiectul respectiv, doar 20 dintre acestea au reuşit să se încadreze. Directorul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Hunedoara, Petru Lobonţ şi primarul comunei Mărtineşti, Adinel Botescu, au înmânat ieri documentele sătenilor, la Căminul cultural din satul Dâncu Mare.
„Pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a repartizat câte 30.000 de euro, pentru acest proces. Oamenii nu au trebuit să dea nici un leu, au primit toate documentele de proprietate, încheierea de carte funciară, extrasul de carte funciară, un extras al planului cadastral. Pentru fiecare primărie s-au dat 30.000 de euro pentru acest proces. Acolo unde nu au avut oamenii acte, am reuşit să le identificăm de la Oficiul nostru. Salariaţii noştri au muncit peste program luni de zile pentru ca proiectul cadastrării gratuite să fie realizat. Astăzi (n.r.-ieri), am înmânat primele titluri cadastrale gratuite la noi în judeţ, în comuna Mărtineşti. Peste 100 de proprietari au intrat în posesia documentelor. Ei nu au trebuit să facă nimic, decât să aducă la primărie hârtiile pe care le aveau. În cazurile în care sătenii nu au succesiunile făcute, tot Agenţia Naţională de Cadastru suportă cheltuielile pentru realizarea lor. Timp de doi ani, cei care nu au succdesiunile efectuate până acum, pot veni la Oficiul Judeţean de Cadastru şi vor fi înscrişi în cartea funciară.  Succesiunile se fac la notarii publici arondaţi zonei respective”, a declarat Petru Lobonţ, directorul executiv al OJCPI Hunedoara.
Astăzi, acţiunea de înmânare a documentelor cadastrale continuă în comuna Crişcior.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un ales local vrea să demisioneze, după ce a ajuns la concluzia…

6 ore ago

Bulina albă

Dan Stoian, directorul ADI Deșeuri Hunedoara Pentru că reușește să coordoneze cu profesionalism gestionarea deșeurilor…

6 ore ago

Bulina neagră

J.U., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

6 ore ago

Percheziții într-un dosar de braconaj cinegetic, în județul Hunedoara. Arme, trofee de vânat și zeci de kilograme de carne, ridicate de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului Ar­me, Explozivi, Substanțe Peri­cu­loa­se, sprijiniți de colegii din struc­turile operative ale…

6 ore ago

Bărbat imobilizat la pat, salvat dintr-un incendiu

Doi polițiști locali au observat, în cursul dimineții de joi, fum ieșind de la balconul…

6 ore ago