Categories: Actualitate

Bunicuţa campioană la atletism

Maximilian Gânju

Nu mai puţin de 100 de atleţi veterani şi-au dat întâlnire în Staţiunea Montană Straja, într-o întrecere de cros pe culmile munţilor. O bunicuţă de 91 de ani a bătut tot şi a luat „aurul” la categoria sa de vârstă, respectiv peste 90 de ani. E adevărat că n-a avut prea mare concurenţă, însă campioana şi-a luat cursa în serios.

Foşti atleţi de performanţă
Crosul aniversar „Petru Ambruş 75 de ani” care a avut loc în Munţii Vâlcan, a adus la start 100 de atleţi veterani, cei mai mulţi din Bucureşti dar şi din Valea Jiului şi judeţul Hunedoara. Majoritatea sunt multipli campioni naţionali şi internaţionali la atletism. Toţi au avut de alergat pe un traseu de 3 kilometri prin munte. Printre ei şi Despina Petre (foto), de 91 de ani, multiplă campioană naţională, dar şi campioană mondială, titlu câştigat la Haga în urmă cu puţin timp, la categoria 85-91 de ani. Atleta s-a ţinut tare şi a alergat pe traseul de concurs ca în prima tinereţe şi a ieşit campioană. Secretul ei, care o menţine în formă, este o bere din când în când, alimentaţie sănătoasă şi mult sport.
Sportul o ţine sănătoasă
Atleta spune că a ajuns la 91 de ani datorită sportului pe care-l practică, încă de mică, fără încetare. „Nu am fost bolnavă, nu mă doare nimic. Am muncit mult în viaţa mea, dar nu am uitat să fac sport. Mi-a plăcut, şi în tinereţe am mers mult cu bicicleta, iar apoi am alergat. Secretul este să fi cumpătat, să mănânci sănătos şi dacă faci şi sport, ajungi fără grijă la vârsta asta. Îi încurajez şi pe tineri să se apuce de sport”, a spus bunicuţa campioană. Despina Petre nu concepe ca într-o zi să nu alerge măcar câţiva kilometri, aşa, de antrenament. „Pe stradă la mine, am făcut o pistă de alergat şi acolo în fac antrenamentul zilnic. Alerg în fiecare seară câte patru kilometri. Ziua nu poţi, că e zăpuşeală, în Bucureşti e foarte cald. Se mai uită tinerii la mine chiorâş când mă văd alergând, dar mă şi aplaudă”, spune Despina. Bunicuţa campioană a obţinut locul I şi la concursul  derulat în Straja.

Crosul – motiv de reuniune pentru atleţi
Despina Petre n-a fost singura participantă cu vârstă respectabilă. Petre Ambruş, un alt multiplu campion la atletism, cel care şi-a aniversat şi ziua de naştere organizând crosul, spune că este o bucurie când se întâlneşte cu toţi atleţii veterani ai ţării. După competiţie şi ceremonia de înmânare a titlurilor de campioni, atleţii veterani şi-au dat întâlnire la petrecere. Şi aici, au arătat că sunt campioni. Pe de altă parte, sute de turişti au urcat în Staţiunea Straja, unii alegând muntele ca refugiu din faţa caniculei, iar alţii, pentru a respira aerul curat. Vremea excepţională a întregit un weekend frumos, iar pentru aceştia, staţiunea a oferit mai multe atracţii, cum ar fi plimbări cu ATV-ul sau pur şi simplu, o şedinţă de bronzat în vârf de munte.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele prin târg că un personaj din zonă, care vrea să can­dideze la…

3 ore ago

Bulina albă

Dan Stoian, directorul ADI Deșeuri Hunedoara Pentru că a inițiat o acțiune de învățare a…

3 ore ago

Bulina neagră

Gruia F., din municipiul Brad Pentru că a luat o sumă de bani dintr-un bancomat,…

3 ore ago

Viperele au ieşit mai devreme din hibernare, atenţionează salvamontiştii

Viperele au ieşit mai repede din hi­ber­nare în acest an, motiv pentru care pot fi…

3 ore ago

Banul, ochiul Dracului!

Un pensionar din zona Bradului era să-și păteze cazierul ori chiar și ajungă în pușcărie…

3 ore ago

Un sonar cu inteligenţă artificială, folosit în căutările persoanei dispărute în lacul de acumulare Sântămăria Orlea

Un detector care utilizează inte­li­genţa artificială a fost folosit, ieri, în operaţiunile de căutare a…

3 ore ago