Categories: Sport

Bulzeştii de Sus: primarul reales pentru al treilea mandat

Magdalena Şerban

Printre primarii hunedoreni care au depus zilele acestea jurământul de credinţă se nu­mără şi Mirel Suba, comunitatea din Bulzeştii de Sus alegându-l pentru a treia oară. De asemenea, aici a avut loc şi şedinţa de constituire a noului Consiliu Local ce numără trei reprezentanţi ai PSD şi trei ai PNL, unul de la PMP, unul de la UDMR şi unul de la ALDE.
„Dumnezeu să ne ajute să facem tot ceea ce este mai bine pentru locuitorii comunei. Le mulţumim celor care s-au prezentat la urne şi au decis care le va fi conducerea publică în următorii patru ani. Îi anunţ că ne vom con­centra pe partea de infrastructură, prioritare rămânând drumurile. La capitolul acesta avem un mare minus ce trebuie diminuat. Am mai susţinut de multe ori şi vreau să repet că dacă noi nu facem ceva în privinţa deschiderii către lume, riscăm să rămânem o comună mică, retrasă şi ocolită din pricina condiţiilor rutiere primitive. E mare nevoie de moder­ni­zarea drumului ce duce spre Ruseşti şi a celui ce duce către Stănculeşti. Le avem inta­bu­late, studiile de fezabilitate au fost realizate şi aşteptăm o hotărâre de Consiliu Local pentru a merge mai departe cu demersul. De atra­gerea unor fonduri europene nu poate fi vor­ba, deoarece avem sub 2.000 de locuitori, deci nu ne încadrăm în cerinţele de bază pen­tru acce­sarea de proiecte. Mereu vom în­tâm­pina ace­eaşi problemă dacă nu se va schimba ceva. Efectiv suntem ocoliţi, din start. Nu cred că e drept faţă de comunităţile de genul nos­tru. Bu­getul propriu e vai de el, abia permite su­pra­vie­ţuirea administrativă, aşa că ne punem spe­ran­ţele în noul Program de Dez­vol­tare Locală – PNDL III ”, a afirmat Mirel Suba, primarul co­munei Bulzeştii de Sus. Acesta a mai precizat că social-de­mo­cratul Ioan Cris­tian Pavel este propunerea pen­tru funcţia de viceprimar, fiind acelaşi cu care s-a făcut echipă bună şi până acum. Cât priveşte noul Consiliu Local, dorinţa sa este să se tragă la aceeaşi căruţă, adică în slujba şi interesul oamenilor care au votat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

17 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

17 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

17 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

17 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

18 ore ago